NASA anunță două noi misiuni pe Venus, după mai bine de două decenii

Data actualizării: Data publicării:
planeta venus
Planeta Venus. Foto: Guliver/Gettyimages

NASA va trimite două misiuni pe Venus până în 2030, cu scopul de a descoperi compoziţia atmosferei şi caracteristicile geologice ale planetei.

NASA îşi doreşte să trimită noi misiuni de cercetare pe planeta Venus până în 2030. Pentru a-şi atinge scopul, agenția a primit finanţare din partea guvernului american de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea fiecăreia dintre cele două misiuni, numite DAVINCI + şi VERITAS, relatează BBC, citată de Mediafax.

Misiunile vizează îmbunătăţirea înţelegerii atmosferei planetei şi a caracteristicilor sale geologice.

DAVINCI + va măsura compoziţia atmosferei dense a planetei Venus şi va explora modul în care a evoluat aceasta.

Între timp, VERITAS va cartografia suprafaţa planetei din orbită pentru a putea înţelege natura sa geologică şi de ce s-a dezvoltat atât de diferit faţă de Pământ.

Oamenii de ştiinţă presupun că a doua planetă din sistemul solar împărtăşeşte caracteristici comune la nivelul suprafeţei care pot fi comparabile cu continentele Pământului şi sugerează că pe Venus ar exista plăci tectonice.

„Sperăm că aceste misiuni vor contribui la înţelegerea noastră asupra modului în care a evoluat Pământul şi de ce este în prezent locuit, pe când alte planete din sistemul nostru solar nu sunt”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.

Ultima misiune către Venus a fost în 1994, când sonda spaţială Magellan a plonjat în atmosfera fierbinte a planetei pentru a culege informaţii despre aceasta, relateaza Sky News.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...