Compușii chimici care se găsesc în orice formă de viață au fost descoperiți și în praful de pe asteroidul Bennu, de unde o navă spațială NASA a prelevat mostre, ceea ce susține teoria conform căreia asteroizii au adus aceste ingrediente vitale pe Pământ după ce s-au prăbușit pe planeta noastră cu miliarde de ani în urmă, a dezvăluit o analiză recentă, scrie BBC.
Mostrele de rocă spațială conțin o gamă variată de minerale și mii de compuși organici. Printre acestea se numără și aminoacizi, moleculele care formează proteine, precum și nucleobaze – componente fundamentale din ADN.
Oamenii de știință cred că acești compuși s-ar putea să fi fost aduși în sistemul solar de asteroizi care provin din alte părți ale galaxiei.
„Ceea ce am aflat de aici este uimitor”, a spus prof. Sara Russell, mineralog cosmic de la Muzeul Național de Istorie de la Londra. Descoperirea „ne învață despre propriile noastre origini și ne permite să răspundem la aceste întrebări foarte, foarte mari despre locul de unde a început viața.”
Noul studiu publicat în revista Nature a arătat că roca spațială colectată de pe Bennu este plină de compuși bogați în azot și carbon. Acestea conțin 14 din cei 20 de aminoacizi folosiți de viața de pe Pământ pentru a forma proteine și toate cele patru molecule în formă de inel care formează ADN-ul: adenina, guanina, citozina și timina.
Studiul a descoperit și o serie de minerale și săruri, care arată că asteroidul conținea cândva apă. Cercetătorii au descoperit și amoniac, un alt element important pentru reacțiile biochimice.
Unii dintre acești compuși fuseseră deja descoperiți în rocile spațiale care au căzut pe Pământ, dar alții nu au mai fost detectați până acum.
„Este incredibil cât este de bogat. Este plin de minerale pe care nu le-am mai văzut în meteoriți și în combinații pe care nu le-am mai văzut”, a spus prof. Russell.
Milioane de asteroizi ca Bennu se găseau în sistemul solar timpuriu, iar o parte din ei s-ar putea să se fi prăbușit pe Pământ, aducând cu ei ingredientele care au creat mai apoi oceanele și viața.
Pământul nu era, însă, singurul loc bombardat de asteroizi. „Pământul este unic pentru că este singurul loc unde am găsit viață până acum, dar știm că asteroizii aduceau acele ingrediente, carbon și apă, în tot sistemul solar”, a spus dr. Ashley King de la același muzeu din Marea Britanie.
„Iar unul din marile lucruri pe care încercăm să le înțelegem acum este de ce avem viață aici pe Pământ și dacă am putea oare să o mai găsim și în altă parte în sistemul solar?”
Cu toate că riscul ca Bennu să lovească Pământul a fost estimat de NASA la 1 la 1.750 pentru perioada 2178-2290, cel mai mare risc fiind în ziua de 24 septembrie 2182, acesta este unul dintre cei mai periculoși asteroizi care au o orbită ce s-ar putea intersecta cu cea a planetei noastre.
Editor : Raul Nețoiu