Val de concedieri din cauza vânzărilor slabe de iPhone
Data publicării:
Compania taiwaneză Foxconn, cea care asamblează cele mai multe telefoane iPhone pentru Apple, a concediat nu mai puţin de 50.000 de angajaţi din octombrie şi până acum.
Potrivit Reuters, e ceva cu totul neobişnuit pentru Foxconn să desfacă aceste contracte de muncă pe finalul anului. Aşadar, nu numărul acestora este semnificativ, ci perioada aleasă.
Numai că o explicaţie ar putea exista. Concedierile au început imediat după ce Apple a lansat noile modele de iPhone. Adică exact cele care s-au vândut sub aşteptări şi în cazul cărora Apple a anunţat că va reduce producţia pe primele 3 luni ale acestui an cu 10 procente.
Deşi Foxconn nu a prezentat motivele pentru care a renunţat la cele 50 de mii de contracte de muncă, se poate intui că decizia are legătură şi cu evoluţia afacerilor Apple.
Piaţa chineză e principalul motor de creştere pentru americani pe piaţa telefoanelor. Dacă lucrurile nu mai merg acolo, şi companiile cu care lucrează Apple vor avea de suferit. Foxconn e doar una dintre ele.