Toate cele 28 de site-uri din Coreea de Nord au avut probleme de funcționare după ce o listă cu acestea a fost publicată pe Reddit.
O eroare a administratorilor de sistem, care au configurat greşit unul dintre serverele principale, a permis ca toate cele 28 de site-uri pe care nord-coreenii au voie să le acceseze să fie funcționale pentru utilizatorii din toată lumea.
Lista a fost publicată de un utilizator pe Reddit, o platformă de internet cu milioane de utilizatori, iar în curând au devenit inaccesibile din cauza numărului mare de oameni care intrau să vadă cum arată internetul din această țară.
Este explicabil de ce au picat așa de ușor toate cele 28 de site-uri, ținând cont că numai un număr restrâns de oameni are acces la internet. The Mirror estimează că ar fi vorba despre câteva zeci de mii. Și, deși mai mulți oameni pot folosi aceleași adrese IP, Coreea de Nord are doar 1.024 adrese de internet, la o populație de 25 de milioane de oameni.
„Acum avem o listă completă a numelor de domenii din ţară şi, surprinzător sau poate nesurprinzător, este foarte mic”, a declarat inginerul specializat în securitatea informatică Matt Bryant, care a descoperit eroarea de programare a serverului.
News.ro notează că multe dintre site-uri aparţin organismelor oficiale, precum Comisia pentru relaţii culturale şi Agenţia maritimă, dar şi unor organizaţii oficiale de presă, precum Pyongyang Broadcasting Service şi Rodong Sinmun, ziarul Partidului Muncitorilor.
O altă pagină înregistrată în Coreea de Nord este cea a companiei aeriene naţionale, Air Koryo. Printre altele, mai există site-uri nord-coreene specializate în filme şi bucătărie, dar și ale unei universități.
Site-urile nord-coreene au terminația „.kp”.