Secunda care amenință Internetul. Ziua în care viteza de rotație a Pământului ar putea afecta serverele

Data publicării:
1ec2c338-eb71-4569-903e-f25f8b9bdc6d

În 1999 exista temerea că anul 2000 nu va fi recunoscut de calculatoare şi că întreaga lume va fi cuprinsă de haos. Până la urmă nu s-a întâmplat nimic.

Însă, în 2012, calculatoarele au fost date peste cap de o modificare mult mai mică a timpului. A fost cel mai recent an în care o secundă a fost numărată de două ori pentru alinierea ceasurilor atomice la viteza de rotaţie a Pământului. Însă, serverele unor site-uri mari precum Reddit, Foursquare, Yelp and LinkedIn, precum şi calculatoarele cu sistemul de operare Linux sau programele bazate pe Java au crezut că secunda repetată este o eroare şi s-au blocat.

Anul acesta, pe 30 iunie, secunda 59 a orei 23 şi 59 de minute va fi numărată de două ori. Iar Internetul ar putea fi dat din nou peste cap, la fel ca în 2012.

Măsurarea timpului este extrem de importantă pentru funcţionarea Internetului. Serverele sunt sincronizate constant. Iar orice discrepanţă, precum lungirea anului cu o secundă, dă peste cap această sincronizare şi are efecte nebănuite.

Unele companii s-au pregătit pentru lungirea anului. Google, de exemplu, a adăugat constant milisecunde măsurătorii sale a timpului, astfel încât repetarea celor două secunde pe ceasurile atomice să fie insesizabilă. Şi site-urile care au avut probleme în 2012, spun că au descoperit sursa problemelor şi au rezolvat-o.

Decizia de a adăuga secunde în plus la măsurarea timpului a fost luată în 1972. Iniţial, o secundă era măsurată de două ori în fiecare an. Ulterior, această practică a devenit mai rară, iar acum Statele Unite cer să se renunţe definitiv la ea.

Scăderea vitezei de rotaţie a pământului este insesizabilă. Doar pe termen foarte lung îşi face simţite efectele. Însă Marea Britanie se opune, deoarece ar fi eliminat practic standardul GMT, care se bazează pe raportul dintre meridianul Greenwich şi soare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri