Școlile dintr-un oraș american dau în judecată marile rețele sociale, pe care le acuză că dăunează sănătăţii mintale a elevilor

Data publicării:
Friends boy and a girl Kids sitting and browsing their smartphone devices. only legs an phones in photo
Foto: Profimedia

Reprezentanţii şcolilor publice din oraşul american Seattle au depus o plângere în instanţă împotriva platformelor de socializare, precum Facebook şi TikTok, pe care le acuză de „atingeri aduse sănătăţii mintale a publicului tânăr”. Rețelele sociale provoacă anxietate, o depresie în creştere în rândul elevilor şi tentative de sinucidere, se arată în plângere.

Plângerea depusă de școlile din Seattle vizează de asemenea Facebook şi Instagram, care fac parte din grupul Meta, însă şi Snapchat, YouTube, platforma chineză TikTok şi compania sa mamă, ByteDance, alături de Google şi grupul Alphabet.

Reprezentanţii şcolilor publice din acest oraş situat în statul Washington, în nord-vestul ţării, au spus că doresc „să le facă pe companiile care deţin reţele de socializare să devină responsabile pentru atingerile pe care le-au adus sănătăţii sociale, emoţionale şi mintale a elevilor”, precizează un comunicat de presă citat de AFP, potrivit Agerpres.

Creşterea numărului de sinucideri, tentative de suicid şi internări de urgenţă asociate sănătăţii mintale nu reprezintă o coincidenţă (...). Această criză se agravase deja înaintea pandemiei, iar oamenii de ştiinţă au identificat reţelele de socializare drept un factor care joacă un rol major în apariţia problemelor de sănătate mintală în rândul tinerilor”, au adăugat ei.

În plângerea depusă vineri la tribunal, reclamanţii acuză companiile tech că au exploatat „psihologia şi neurofiziologia utilizatorilor lor, pentru ca aceştia să petreacă tot mai mult timp pe platformele lor (...), creând o criză a sănătăţii mintale în rândul tinerilor americani”.

Acest lucru, denunţă ei, a fost făcut „pentru profit”, căci „cu cât utilizatorii petrec mai mult timp pe aceste platforme, cu atât acuzaţii pot să vândă mai multe reclame”.

Biden: „Experiment asupra copiilor noştri”

Reprezentanţii districtului şcolar american au spus că au alocat resurse, mai ales umane, pentru a-i ajuta pe elevi şi consideră că giganţii din industria tehnologiei trebuie să achite costurile: „contribuabilii nu ar trebui să suporte povara crizei sănătăţii mintale pe care companiile ce deţin reţelele de socializare au creat-o”.

„În discursul său despre starea naţiunii din 2022, preşedintele Joe Biden (...) a cerut «responsabilizarea platformelor de reţele de socializare pentru experimentul naţional pe care îl realizează asupra copiilor noştri în scopuri lucrative»”, au adăugat în plângere reprezentanţii districtului şcolar Seattle, care au dat asigurări spunând că au intentat „această acţiune în instanţă pentru a face exact acest lucru”.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii Meta au spus că au dezvoltat „peste 30 de instrumente pentru a-i susţine pe adolescenţi şi pe familiile lor, inclusiv instrumente de supervizare care le permit părinţilor să limiteze timpul petrecut de copiii lor pe Instagram, şi o tehnologie de verificare a vârstei, care îi ajută pe adolescenţi să trăiască experienţe adaptate pentru vârsta lor", a spus Antigone Davis, directoarea diviziei de securitate din cadru acestei companii.

„Vom continua să lucrăm în strânsă colaborare cu experţi, factori de decizie şi părinţi la aceste chestiuni importante”, a adăugat ea într-un comentariu transmis prin e-mail.

Grupul Google a anunţat la rândul său că „a investit mult în crearea unor experienţe sigure pentru copii pe platformele” sale şi că a introdus „măsuri solide de protecţie şi funcţii dedicate pentru a acorda prioritate bunăstării utilizatorilor”, a precizat purtătorul său de cuvânt, Jose Castaneda.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...