Primul avion militar fără pilot de fabricație românească

Data publicării:
avion-romanesc

Mini UAV-ul sau, în traducere populară, avionul fără pilot, este capabil să spioneze acţiunile inamice de la sol pe o rază mai mare de 10 kilometri. Este înălţat în aer şi poate fi coordonat de orice militar. Aparatul poate zbura la o înălțime de peste 1.500 de metri. În cele mai multe rânduri însă nu depășește 500, în cazuri reale. La sol are o comandă nu mai mare de dimensiunea unui rucsac.

Adrian Alexei, inginer: „Este pupitrul de comandă al avionului. În partea stângă se comandă avionul, se vede ce înregistrează camera video”.

În 2005 a debutat proiectul avionului spion românesc. Câţiva ingineri, angajaţi ai departamentului de armament din Ministerul Apărării, au reuşit după aproape 10 ani să construiască prototipul. Din aer, aparatul poate identifica, stoca şi transmite date filmate inclusiv cu o cameră cu infraroşu.

Adrian Alexei, inginer: „Poate fi folosit pentru supraveghere, monitorizarea diferitelor obiective de interes. Căi de comunicații, obiective statice”.

Marele avantaj al aparatului este că poate fi transportat, instalat şi ridicat de la sol în doar câteva minute. În cazul în care este identificat de inamic, poate ateriza pe orice fel de teren, cu ajutorul unei paraşute speciale. Aparatul a fost testat în teatrul de război din Afganistan, acolo unde a adus militarilor informaţii importante.

Costurile avionului şi sistemului de comandă şi ghidare nu depăşesc acum 30.000 de euro. Mult sub preţul aparatelor de spionaj de acelaşi calibru folosite în marile armate ale lumii. În România, costurile prototipului au fost suportate de Ministerul Apărării, doar că până acum niciun aparat nu a fost comandat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Charlie Hunnam, de nerecunoscut în rolul criminalului în serie Ed Gein. Primele imagini de la filmările...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...