Partea bună a internetului ascuns

Data actualizării: Data publicării:
internet

Internetul ascuns sau deep web, cum este cunocut termenul, ar putea fi de 500 de ori mai mare decât internetul pe care-l ştim şi îl folosim în viaţa de zi cu zi. Şi nu se întâmplă numai lucruri rele în acele cotloane ale web-ului, aşa cum am crede. E deseori asociat cu tranzacţiile ilegale de arme şi droguri, dar e mai mult de atât. Pentru că utilizatorii care ajung acolo rămân anonimi, nu se pune problema de încălcare a dreptului la liberă exprimare. Internetul trebuie privit ca un iceberg. Ceea ce folosesc cei mai mulţi oameni este vârful acestuia. Dar corpul - mai mare, mai solid - e sub apă.

Internetul ascuns poate fi accesat doar folosind softuri speciale. Din tot acest internet ascuns, există o parte denumită „internetul întunecat” sau „dark web”. Această zonă e folosită pentru a face bani ilegal. Acolo se tranzacţionează arme, droguri, date financiare importante sau chiar viruşi.

Cu alte cuvinte, hackerii dezvoltă sisteme care pot sparge un cont bancar sau pot goli un bancomat, pe care le vând apoi celor dispuşi să meargă mai departe şi să fure acei bani. Se pot cumpăra paşapoarte biometrice sau bani falşi.

Valoarea acestei pieţe e greu de determinat pentru că toate plăţile se fac în monede virtuale. E greu de urmărit traseul Bitcoin-ului sau cine a plătit şi cine a încasat. Poate fi privit ca o zonă infracţională, dar unii experţi citaţi de CNBC susţin că partea întunecată a internetului este, de asemenea, utilă: informaţiile trec necenzurate, iar persoanele rămân anonime.

Ceea ce nu se întâmplă în cazul reţelei de la suprafaţă. De pildă, cea mai cunoscută reţea care oferă acces la internetul ascuns se numeşte TOR - sau The Onion Router. Aceasta a fost dezvoltată iniţial pentru a fi folosită de guverne şi autorităţi. Adică apărătorii legii, cei care voiau să pătrundă în dark web şi să identifice persoanele din spatele infracţiunilor.

Între timp, însă, TOR a devenit o reţea accesibilă şi celor care cunosc secretele site-urilor din partea scufundată a icebergului. Toate platformele sunt criptate, iar experţii explică faptul că TOR permite şi accesarea site-urilor de la suprafaţă, tocmai pentru ca operatorul de internet să nu remarce activităţi suspecte.

În această reţea, parcursul online este foarte bine ascuns. Dacă, de exemplu, un utilizator din Singapore vrea să se conecteze la un server din Londra, traseul său virtual se opreşte prima dată prin New York, Sidney, CapeTown sau Paris.

Această reţea este folosită inclusiv de jurnalişti sau de organizaţiile neguvernamentale care vor să transmită eventuale abuzuri din ţara lor, informaţii pe care dacă le-ar publica, pur şi simplu, ele ar fi cenzurate şi nu ar trece graniţa.

Partea ascunsă a internetului nu mai este, însă, atât de ascunsă pentru autorităţi. Una dintre reţele, denumită Hansa, a fost eliminată anul trecut de Poliţia olandeză, într-un efort comun în care au fost implicate mai multe state europene. Au fost colectate atunci în jur de 10.000 de adrese ale celor care cumpărau produse interzise. Toate aceste identităţi virtuale au fost predate Europol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri