Luni, 13 decembrie 2021, toate casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 vor fi închise pentru implementarea noului sistem de plată ce va deveni funcțional din data de 1 ianuarie 2022.
Începând de marți, 14 decembrie a.c., ne veți găsi doar în Mall Grand Arena, bulevardul Metalurgiei nr. 12-18, la parter și etajul 1, unde plățile se vor putea efectua la aparatele Self Pay sub îndrumarea angajaților DGITL Sector 4, întrucât sediile fizice din străzile Sergent Nițu Vasile nr. 50-54, respectiv Șerban Vodă nr. 43 se închid definitiv.
Vă reamintim că, Sectorul 4 al Municipiului București desființează total ghișeele și devine astfel prima administrație locală din România care elimină definitiv statul la coadă, nervii, aglomerația și timpul pierdut.
Începând de anul viitor, toate plățile datorate bugetului local al Sectorului 4 se vor putea face exclusiv online, prin ordin de plată sau la aparatele Self Pay.
Sectorul 4 se digitalizează total! Fără cozi, fără nervi, fără ghișee!
Mai multe informații puteți găsi pe adresa de website: www.ps4.ro