O nouă modă periculoasă circulă pe TikTok. De ce își lipesc tinerii buzele în timpul somnului și ce riscă

Data publicării:
gura lipita cu banda adeziva
O nouă modă periculoasă circulă pe TikTok. Foto: Profimedia

Un nou trend care circulă pe rețeaua TikTok îi pune în pericol pe utilizatori. Tinerii sunt încurajați să-și lipească buzele cu bandă adezivă, înainte de culcare, relatează CNN.

Motivul ar fi că somnul este mult mai bun dacă respirăm doar pe nas. În plus, cei care își lipesc buzele scapă și de sforăit.

În realitate, spun medicii, acest trend este foarte periculos pentru cei care îl pun în practică. Medicii admit că respiratul pe nas este mai sănătos, însă cei cu probleme de respirație vor avea probleme mari dacă își lipesc buzele în timpul nopții, riscând chiar să se sufoce.

„Dacă suferiți de apnee obstructivă în somn, acest lucru poate fi foarte periculos”, a spus specialistul în somn Raj Dasgupta, profesor asociat de medicină clinică la Keck School of Medicine de la Universitatea din California de Sud.

Apneea obstructivă în somn, care înseamnă colapsul complet sau parțial al căilor respiratorii, este una dintre cele mai frecvente și periculoase tulburări de somn: se crede că peste 1 miliard de oameni cu vârsta cuprinsă între 30 și 69 de ani suferă de această afecțiune, potrivit unui studiu publicat în 2019 în revista Lancet Respiratory Medicine. Milioane de oameni nu sunt diagnosticați, spun experții.

„Există dovezi limitate cu privire la beneficiile lipirii buzelor și aș fi foarte atent, chiar aș vorbi cu un medic înainte de a încerca acest lucru”, a adăugat Dasgupta.

Cu toate acestea, în niciunul dintre videoclipurile de pe TikTok vizualizate de CNN nu a fost menționat acest risc. Sunt prezentate doar avantajele.

„Îmi lipesc gura în fiecare seară. Somnul corect este cu foarte important pentru pentru a arăta și a te simți cât mai bine”, spune o utilizatoare.

În ciuda riscului de deteriorare a țesuturilor moi din jurul gurii, un alt videoclip de pe TikTok recomandă „bandă de hârtie obișnuită” pentru lipirea buzelor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
vladimir putin
Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...