Instrumente muzicale cu laser, coarde care redau senzaţiile tari din parcurile de aventuri şi ursuleţi vorbitori. Jucăriile au evoluat foarte mult în ultimii ani, iar unele dintre ele au ajuns să rupă graniţele dintre lumea reală şi cea digitală.
„Este o jucărie care îmi place. E produsă de Oregon Scientific şi este numită Globul Inteligent. Şi îi învaţă pe copii, printr-o ustensilă conectată prin bluetooth, diferite locaţii din lume. Şi îşi actualizează informaţiile. De exemplu dacă este un nou preşedinte, afli şi asta”, explică Trae Bodge, senior editor Retail Me Not.
Până şi cuburile lego, care sunt neschimbate de decenii bune, vin acum cu o aplicaţie mobilă. Dar nu toate jucăriile care se bazează pe tehnologii noi au nevoie de o conexiune la internet. De exemplu câteva led-uri pot crea diverse forme pe roţile bicicletelor.
Magazinele de jucării spun că aceste noi tehnologii au priză la public.
„Clienţii vor jucării interactive, vor lucruri cu o calitate ridicată, care au senzori, care sunt tactile, care se încadrează în categorii largi de vârstă, astfel încât copilul să crească împreună cu jucăria”, spune Allison Humphries, manager de vânzări Amuse Toys.
Iar viitoarele jucării la modă, cel puţin pentru copiii ceva mai mari, ar putea fi dronele.