Noul logo pare că este o felicitare de Crăciun, în partea de jos a acesteia fiind scris cuvântul „Google”. Desenul mai cuprinde o imagine de iarnă cu trei copaci în fundal, în timp ce în centrul desenului apare o sanie trasă de un cal, iar în sanie se află doi copii.
„Sărbători fericite din partea Google!” este urarea pe care o pot citi cei care pun cursorul mouse-ului pe imagine.
Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate atât de copii, cât şi de cei mari, amintește Mediafax.
Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).
În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.
În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.