Google a făcut pact cu Beijingul. Cum vor fi afectați utilizatorii
Data actualizării: Data publicării:
Google i-ar putea identifica în curând pe cei care folosesc motorul de căutare prin intermediul numerelor de telefon. Este un compromis pe compania este dispusă să îl facă, astfel încât să le facă pe plac autorităţilor din China şi să îşi poată relansa motorul de căutare pe această piaţă uriaşă.
Este vorba despre proiectul Dragonfly, o versiune special creată pentru China a propriului motor de căutare, la care Google lucrează în prezent, potrivit unor surse apropiate companiei citate de The Intercept.
Astfel, Dragonfly ar urma să le permită autorităţilor chineze să identifice fiecare utilizator pe baza numărului de telefon astfel încât să ştie exact cine şi ce caută pe internet. Accesul va veni însă cu restricţii. Google va realiza şi o listă neagră a căutărilor pe internet.
Utilizatorii chinezi nu vor putea căuta folosind cuvinte cheie precum „drepturile omului” sau „protestele studenţilor”, iar informaţiile reale despre poluare au fost înlocuite cu date „care să nu alarmeze populația”, așa cum le-au numit cei de la Google.
Sunt măsuri controversate care au stârnit deja revoltă atât în rândul politicienilor americani, cât şi în rândul propriilor angajaţi.
Peste 1.400 de angajați ai companiei americane au semnat o scrisoare prin care cer Google să prezinte public informații despre modul în care va funcționa Dragonfly în China.
Iar de curând mai mulți politicieni americani au cerut ca reprezentanții Google să fie aduși în fața Congresului.