Digi24.ro - record absolut de trafic pentru un site din România în ziua alegerilor europarlamentare. Digi24, în topul audiențelor TV

Data actualizării: Data publicării:
digi24

Digi24 și site-ul digi24.ro au înregistrat audiențe de top și un trafic record în ziua scrutinului pentru Parlamentul European și a referendumului pentru justiție.

  • Digi24 a fost lider de piață, în categoria televiziunilor de știri, cu o cotă de piață de 6,3%, pe segmentul publicului comercial
  • Minutul de aur a atras aproape 186.000 de telespectatori (public comercial)
  • Peste 2,2 milioane de vizitatori unici s-au informat de pe www.digi24.ro, record absolut pentru mediul online din România 

Digi24 a fost duminică, 26 mai 2019, cel mai urmărit post de televiziune de către publicul tânăr din mediul urban. Maratonul știrilor despre alegeri transmise în direct din întreaga țară de către jurnaliștii Digi24 și transmisiunile speciale dedicate votului diaspora au poziționat Digi24 în fruntea clasamentului televiziunilor de știri. Pe parcursul zilei alegerilor europarlamentare și a referendumului pentru justiție, Digi24 a fost urmărit în medie de peste 43.000 telespectatori și a atins, astfel, o cotă de piață de 6,3% pe segmentul comercial (public din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani), conform datelor Kantar Media / ARMADATA.

Minutul de aur, înregistrat la 22:21, în timpul ediției speciale a „Jurnalului de seară”, a adus în fața micilor ecrane 186.027 de telespectatori. Publicul comercial a preferat să afle primele rezultate ale exit-poll-ului acreditat de Biroul Electoral Central (BEC) de la Cosmin Prelipceanu și invitatul său, Cristian Tudor Popescu.

Cea mai activă categorie de public a fost însă cea din afara granițelor, care a stat în legătură permanentă cu redacția Digi24. Mii de mesaje cu mărturii, fotografii și filmări din orașele europene în care alegătorii au așteptat ore în șir ca să voteze au fost trimise de aceștia la Digi24, singura televiziune care a urmărit, oră de oră, evoluția votului din afara granițelor țării.

Luni, 27 mai 2019, jurnaliștii Digi24 vor continua să transmită în direct rezultatele parțiale ale alegerilor europarlamentare și ale referendumui pentru justiție, dar și mesajele telespectatorilor și declarațiile autorităților responsabile de procesul electoral.

Digi24.ro – record absolut de trafic pentru un site din România

Pe parcursul zilei alegerilor, digi24.ro a fost, de asemenea, prima sursă de informare pentru românii care au vrut să afle situația votului. Digi24.ro a înregistrat recordul absolut de trafic cu cel mai mare număr de vizitatori unici din întreg universul de internet.ro, măsurat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) prin Studiul de Audiență și Trafic Internet (SATI). Duminică, 26 mai 2019, digi24.ro a fost vizitat de 2.223.300 de clienți unici care au generat 3.563.977 de vizite, realizând 7.012.059 de afișări de pagină. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri