De teamă că își pierde utilizatorii, WhatsApp amână pentru trei luni aplicarea noilor politici de confidențialitate

Data publicării:
Aplicatia WhatsApp.
Aplicatia WhatsApp. Imagine ilustrativa. Foto: Getty Images

Criticată după ce a anunţat o modificare a politicii ei de confidenţialitate, aplicaţia de mesagerie online WhatsApp a decis să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a noilor sale condiţii de utilizare, încercând astfel să îşi liniştească utilizatorii în legătură cu protejarea datelor lor personale, informează AFP.

"Vom amâna data la care utilizatorii vor trebui să citească şi să accepte condiţiile de utilizare", au anunţat vineri reprezentanţii aplicaţiei WhatsApp într-un articol publicat pe blogul ei oficial.

Modificările, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 8 februarie, vor deveni efective începând din data de 15 mai.

Săptămâna trecută, WhatsApp a cerut celor aproximativ 2 miliarde de utilizatori ai săi să accepte noile condiţii de utilizare, care permit aplicaţiei să partajeze datele personale ale clienţilor cu compania ei mamă, Facebook. În caz de refuz, utilizatorii WhatsApp erau informaţi că nu vor mai putea să îşi acceseze conturile începând din 8 februarie.

WhatsApp explică ce înseamnă noua actualizare

Acea decizie a fost interpretată de numeroşi critici drept o tentativă a aplicaţiei de a partaja mai multe date personale ale utilizatorilor WhatsApp cu compania-mamă, Facebook, care a cumpărat WhatsApp în 2014.

Vineri, WhatsApp a ţinut să îi asigure pe utilizatori că noua actualizare "nu întăreşte capacitatea noastră de a partaja datele personale cu Facebook", ci are scopul de a ajuta companiile să comunice mai bine cu clienţii lor prin intermediul acestei platforme.

Aplicaţia doreşte mai ales să permită companiilor de publicitate să îşi vândă produsele direct pe WhatsApp, aşa cum se întâmplă deja în India, cea mai mare piaţă a companiei californiene, cu 400 de milioane de utilizatori.

Conversaţiile purtate pe WhatsApp vor continua să fie protejate folosind principiul de criptare "end-to-end" şi nici Facebook, nici WhatsApp nu vor avea posibilitatea de a vedea aceste mesaje private, au transmis reprezentanţii aplicaţiei, citați de Agerpres.

Anunţul de săptămâna trecută a provocat panică şi un val de revoltă în rândul multor utilizatori, care s-au declarat alarmaţi din cauza renunţării la valorile fondatoare ale WhatsApp.  .

Platforma a încercat să calmeze "incendiul" provocat de anunţul de săptămâna trecută prin intermediul unei serii de anunţuri liniştitoare şi de campanii publicitare, dar serviciile concurente, precum Signal şi Telegram, au profitat de acea stare de confuzie şi descărcările lor din magazinele online au cunoscut creşteri spectaculoase.

Critici din Turcia şi Italia

Autoritatea pentru concurenţă din Turcia a anunţat luni deschiderea unei anchete împotriva WhatsApp şi Facebook, solicitând totodată suspendarea acelei actualizări a condiţiilor de utilizare.

În Italia, Autoritatea pentru protejarea datelor private a considerat că WhatsApp nu a comunicat într-o manieră clară către clienţii săi natura acelor modificări.

"Condiţiile de utilizare şi noile măsuri ce vizează viaţa privată nu permit utilizatorilor să înţeleagă schimbările care vor fi introduse şi nici modul concret în care datele lor personale vor fi tratate după 8 februarie", a anunţat joi instituţia italiană.
 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri