„Se pot face foarte multe speculații. Nu știm de unde a fost adus, cum a fost adus, cine a colaborat pentru aducerea lui. Până la urmă, păstrând proporțiile, putem face o legătură chiar cu Bin Laden. E adevărat, în comparație cu acesta, domnul Hayssam este un mic găinar, indiferent cât au suferit cei trei jurnaliști. Important este să aflăm cum a fost diagnosticat cu acea boală incurabilă, cum nu putea fi tratat în spitalul penitenciar Rahova, care, din câte am înțeles, în ultima perioadă este unul dintre cele mai dotate din țară, dacă nu din Europa, cum a putut să părăsească țara. Aici trebuie să ne concentrăm și să găsim disfuncționalitățile din instituțiile statului care au dus la această telenovelă”, a spus Constantin Dudu Ionescu la Digi24.
„Se poate citi și într-o cheie politică toată această aventură, dar eu cred că, totuși, concluzia pe care trebuie să o tragem din acest episod este că au existat disfuncționalități în statul român în momentul în care Hayssam nu și-a ispășit pedeapsa pe teritoriul țării care l-a pedepsit și că trebuie să identificăm oamenii care l-au ajutat să facă pasul în afara granițelor României”, a încheiat fostul ministru de Interne.