Au dus jocul la nivel următor. Povestea românilor care creează pentru Disney

Data actualizării: Data publicării:
jocuri

Treaba lor este să se joace şi când nu fac asta, se relaxează. Până aici este serviciul de vis, dar când vine vorba despre program se schimbă situaţia: uneori stau la muncă şi 24 de ore. Graficienii şi programatorii unui studio din Bucureşti creează jocuri pentru Disney plus alte companii celebre. Şi cum debordează de creativitate, în patru ani afacerea a crescut de la doi informaticieni într-o garsonieră la 250 de angajaţi într-una dintre cele mai impunătoare clădiri de birouri din Capitală.

Ping pong la birou sau FIFA, aşa se joacă minţile luminate care fac bani grei din jocuri. Suntem la Bucureşti, într-unul dintre cele mai mari studiouri de jocuri din zona României. Creierele de aici şi-au pus amprenta pe multe dintre jocurile celebre de la Disney sau făcute după filme celebre, precum Cinderella, Star Wars, Marţianul.

Angajaţii studioului au la serviciu tot felul de jocuri şi liber la relaxare. Nu îi opreşte nimeni de la un ping-pong în timpul programului. Dimpotrivă.

Este în interesul tuturor să ne mai şi oprim din când în când pentru că ideile bune vin din oameni care sunt odihniţi şi relaxaţi”, spune Gabriel Stancu, director departamentul de creație.

Povestea de succes a studioului de jocuri a început acum patru ani. Primul contract a fost pentru Disney şi tot ce aveau de făcut era să mute jocurile de pe computer pe platforme mobile.

Am început cu doi programatori, într-o garsonieră. Şi încet, încet, am început să adăugăm la toata povestea asta şi a fost ca un bulgăre de zăpadă care s-a rostogolit la vale. Suntem poate un pic mai mari decât mi-aş fi dorit eu. Nu mai sunt în stare să ţin minte numele tuturor. Suntem în jur de 250 de oameni, nu aş putea să spun cu exactitate”, spune Dragoş Hâncu, fondator.

Şeful studioului, Dragoş Hâncu şi echipa lui fac acum jocuri de la zero pentru telefoane inteligente, tablete şi ceasuri. O zi normală de lucru începe în depozitul cu mii de astfel de dispozitive. Aşa se asigură că jocurile lor sunt perfect funcţionale.

Pentru ultimul joc, Link Twin, au lucrat mai mult de un an, dar a meritat: la câteva zile după lansare mii de oameni îl descărcaseră.

A fost din multe puncte de vedere o întâmplare, pentru că ideea jocului a apărut într-un game jam. Game jam-urile sunt pentru noi nişte întâlniri lungi de 24 de ore în care ne exersăm muşchii creativi. pornim de la nimic şi terminăm cu nişte prototipuri de jocuri”, explică Gabriel Stancu, director departamentul de creație.

„De câte ori activez elementul de sus se porneşte o bilă, care trebuie să ajungă către destinaţia finală de jos”, explică George Tudor, programator.

Într-un colţ al studioului, doi tineri testează un joc făcut pentru platformele de realitate virtuală. Nu sunt angajaţi, dar au primit spaţiu de lucru, echipamente şi ocazia să crească. În fiecare an, cinci-şase echipe primesc asemenea ajutor.

„Îi ajutăm să îşi dezvolte jocul, să îl lanseze pe piaţă şi să îl susţină pe o perioadă de timp cât mai lungă”, spune Cătălin Butnariu, general manager al unei fime de testare.

Una dintre valorile noastre este spirit civic, ajutăm industria să crească, una peste alta, şi e un lucru important”, adaugă Dragoș Hâncu.

Un alt principiu al companiei este "people first". Pentru că doar cu angajaţi fericiţi ajungi departe, crede şeful studioului de jocuri cu clienţi celebri.

„Vrem să ajungem cei mai buni livratori de servicii worldwide, pe partea de gaming. Şi îmi dau seama că poate să sune un pic arogant, că poate să fie un pic utopic sau un pic naiv, dar trebuie să-ți stabilești un ideal și să-l faci să se întâmple”, mai spuen Dragoș Hâncu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...