Foto Gropi uriașe cât blocuri de 6 etaje și dealuri pline de gheață au apărut „extraordinar” de rapid pe fundul mării Arctice
Cercetătorii marini au descoperit cratere adânci și dealuri pline de gheață care s-au format „extraordinar” de rapid într-o parte îndepărtată pe fundul mării Arctice. Unul dintre aceste cratere este mai mare decât un bloc de șase etaje, scrie CNN.
Cartografierea Mării Beaufort din Canada, folosind un vehicul subacvatic operat de la distanță și un sonar montat pe vas, a arătat schimbările dramatice despre care cercetătorii spun că au loc ca urmare a dezghețului permafrostului aflat sub fundul mării.
Schimbările observate de oamenii de știință au avut loc între 2010 și 2019, timp în care patru cartografieri au fost făcute pe o suprafață de până la 26 de kilometri pătrați.
Este pentru prima dată când o suprafață de permafrost scufundat a fost analizată în acest fel. Permafrostul este un strat înghețat din suprafața Pământului. Încă nu se știe cât de răspândite sunt aceste schimbări în alte părți din Arctica.
Pe pământ, permafrostul care se dezgheață a dus la schimbări radicale în peisajul Arcticii, inclusiv colapsarea terenului, formarea și dispariția lacurilor, apariția mușuroaielor numite pingo și cratere formate de explozii ale gazelor metan care sunt înăuntrul permafrostului. Aceste caracteristici extreme au afectat infrastructură, printre care drumuri și conducte.
„Știm că schimbări mari se petrec în peisajul arctic, însă este pentru prima dată când am reușit să folosim tehnologia pentru a vedea că schimbările se petrec și în larg”, a spus geologul marin Charlie Paull, un savant cu vechime de la Institutul de Cercetare al Acvariului Monterey Bay și unul dintre autorii principali ai studiului fenomenului publicat luni în jurnalul științific PNAS.
„În mod clar, astfel de schimbări mari ar avea implicații semnificative pentru orice infrastructură care ar putea fi plasată pe fundul mării. Momentan, este puțină infrastructură în această regiune îndepărtată din Arctic. Însă, aceasta s-ar putea schimba în contextul în care încălzirea continuă să facă regiunea mai accesibilă”, a adăugat el.
Aproape un sfert din terenul din Emisfera nordică este ascuns de permafrost, spune Paull, inclusiv zone mari de sub ape. Aceasta se întâmplă pentru că la sfârșitul ultimei ere glaciare care a avut loc în urmă cu aproape 12.000 de ani, mari părți din permafrost erau scufundate după ce ghețarii s-au topit iar nivelul mării a crescut.
În zona de 26 de kilometri pătrați studiați, care a fost cartografiată și în 2010 și 2019, cercetătorii au găsit 41 de gropi cu margini abrupte în cea mai recentă mapare, acestea nefiind prezente acolo înainte. Gropile sunt aproape circulare sau în formă ovală și aveau o adâncime medie de 6,7 metri. Cea mai mare schimbare era o depresiune adâncă de 29 de metri, lungă de 225 de metri și largă de 95 de metri – dimensiuni comparabile cu un bloc de locuințe cu șase etaje.
Echipa de cercetători a mai găsit „numeroase” dealuri de gheață, de obicei având un diametru de 50 de metri și o înălțime de 10 metri. Acestea sunt similare cu hidrolacoliții (pingo) – mușuroaie pline cu gheață găsite pe pământ – arată studiul.
Studii ale zonelor mai mici de pe fundul mării au fost făcute în 2013 și 2017, ceea ce a permis cercetătorilor să înțeleagă schimbările în detaliu.
Evgeni Ciuvilin, un cercetător de la Skoltech din Rusia, care a studiat permafrostul siberian, a spus că este surprinzător să vedem schimbări precum cele care au loc într-o perioadă atât de scurtă de timp.
„Degradarea permafrostului este un proces lent. Vorbim de obicei despre centimetri pe an. Aici este mai mult decât o degradare, este și o schimbare calitativă. Așa că, aș spune că da, este neobișnuit să vedem acest lucru”, a spus Ciuvilin, care nu este implicat în cercetare.
„Ipoteze au fost emise în literatură privitor la posibilitatea unor astfel de procese, însă aceasta este pentru prima dată când au fost direct observate”, a spus omul de știință.
Cratere uriașe au fost descoperite în părți ale Arcticii din Rusia care s-au format când acumulările de gaz metan din sol au explodat spontan.
Însă, cercetătorii de pe Marea Beaufort au exclus o origine similară pentru gropile marine pe care le-au descoperit. Echipa nu a găsit stânci și pământ pe fundul mării care să fie răspândite de o astfel de explozie.
De asemenea, apă puțin sărată găsită în apropiere de fundul mării sugerează că apa mării era amestecată cu apă din sol iar permafrostul submarin nu este un sistem sigilat unde suprapresiunea s-ar putea acumula. Nu au fost detectate nici cantități semnificative de metan în apa care se scurgea din sol.
Rolul schimbărilor climatice
Multe dintre schimbările de peisaj văzute pe permafrostul terestru au fost atribuite temperaturilor mai mari provocate de criza climatică, în contextul în care Arctica se încălzește de două ori mai rapid decât media globală. Însă, autorii au spus că schimbările identificate acum nu pot fi explicate de schimbările climatice provocate de om.
În schimb, gropile au fost probabil formate de schimbări climatice mult mai vechi și mai lente care au legătură, spune Paull, cu apariția omului din ultima eră glaciară și par să se fi întâmplat timp de mii de ani.
„Căldura purtată în sistemele de apă din sol care se mișcă încet contribuie la degradarea permafrostului scufundat, creând gropi mari în unele zone și dealuri pline de gheață numite hidrolacoliți în alte zone”, a spus Paull.
Caverne pline de apă au înlocuit excesul de gheață care era cândva inclus în permafrost. Când acele caverne s-au prăbușit , gropile mari observate în acest studiu s-au format rapid, a explicat acesta. Mușuroaiele tip pingo s-au format acolo unde apa puțin sărată produsă de degradarea permafrostului s-a mutat în sus și a înghețat, formând dealurile cu mijloc de gheață de pe fundul mării.
Deși temperatura apei din sol nu era cunoscută, dacă ar fi de un grad Celsius, ar putea topi coloana de gheață într-o mie de ani, arată studiul.
Spre deosebire de permafrostul format pe pământ, care poate reacționa la schimbările climatice într-un timp de la ani de zile la zeci de ani de zile, permafrostul subacvatic are un răspuns mult mai lent în ceea ce privește impactul climatic, spune Sue Natali, director de program pentru Arctica la Centrul de Cercetare a Schimbărilor Climatice Woodwell din Massachusetts.
„Schimbările descrise în acest studiu răspund la evenimente care s-au petrecut în decursul a sute și mii de ani. Având în vedere acest lucru, schimbările pot avea un impact climatic dacă au ca rezultat emisii de gaze cu efect de seră pe măsură ce permafrostul se dezgheață”, a declarat Natali, care nu a fost implicată în studiu, pentru CNN.
Editor : A.C.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
