STUDIU. De ce își fac unele femei selfie-uri sexy

Data publicării:
selfie fata tanara
FOTO: Shutterstock

Femeile îşi fac selfie-uri sexy pentru a concura cu alte femei sau pentru a urca pe scara socială în medii în care, din punct de vedere economic, nu au aceleaşi şanse cu bărbaţii, susţine o nouă cercetare efectuată de o universitate australiană, citată de DPA, transmite Agerpres.

selfie fata tanara
FOTO: Shutterstock

Potrivit unui studiu publicat luni în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, femeile îşi fac selfie-uri în ipostaze provocatoare în medii cu o mai mare inegalitate economică, mai degrabă decât în medii unde sunt oprimate pe bază de gen.

Pentru această cercetare, oamenii de ştiinţă au analizat 68.000 de autoportrete - sau selfie-uri -în ipostaze sexy, postate pe platformele de socializare Instagram şi Twitter în 113 ţări, ţinând totodată cont de locul în care au fost făcute acestea.

Cercetătorii au descoperit că prevalenţa selfie-urilor sexy este direct corelată cu inegalitatea veniturilor, pozele fiind mai provocatoare în mediile în care veniturile sunt inegale, iar oamenii mai preocupaţi de statutul social.

„Nu am descoperit nici o asociere cu opresiunea de gen", a precizat studiul.

„Totul este despre cum femeile concurează şi de ce concurează", a declarat autoarea principală a studiului, Khandis Blake, de la Universitatea din New South Wales.

Potrivit acesteia, femeile „sunt mai predispuse să investească timp şi efort postând selfie-uri sexy în locuri unde inegalitatea economică este în creştere şi nu în locuri unde bărbaţii au mai multă putere la nivel social şi unde inegalitatea de gen este puternică".

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri