Premieră | Finala gamerilor, în direct la TV
Premieră în România. Finala turneului naţional de League of Legends, un joc online de strategie, a fost transmisă în direct de UTV. League of Legends este, de altfel, cel mai popular joc pe calculator în Europa şi Statele Unite. Cele mai bune două echipe din ţară au concurat pentru premii în valoare de trei mii de euro.
Ca nişte superstaruri au fost primiţi finaliştii turneului naţional League of Legends. Formate din câte cinci jucători, cele două echipe calificate s-au luptat online pentru a cuceri 11 turnuri şi un castel.
Cei zece finalişti au pornit la drum acum o lună. Turneul a început 256 de echipe şi 1.200 de participanţi. Bătălia finală a marcat şi o premieră: UTV a transmis în direct, pentru prima dată în România, un astfel de eveniment.
„Este o oportunitate unică şi sper să se întâmple de acum înainte de fiecare dată când avem câte un turneu de o astfel de anvergură. Am vorbit înainte de meci cu jucătorii, erau super entuziasmaţi că vor aparea şi pe TV”, spune Ionuţ Chepeneag, coordonatorul turneului.
După aproape două ore de luptă, Nexus Gaming a câştigat marele trofeu, în valoare de 2000 de euro, în timp ce învinşii au primit 1000 de euro. Octav Creţu, cunoscut drept „Ang” în lumea virtuală, este liderul echipei câştigătoare. A început să joace acum doi ani, iar investiţia iniţială a fost de două mii de lei.
„A venit un prieten la mine acasă cu League of Legends şi am zis să îl încerc şi eu. La început de distracţie şi după am început să fac echipă şi am jucat competitiv încă din prima lună”, spune el.
Octav are două joburi, dar tot găseşte timp pentru concursuri şi antrenamente.
„La început trebuie sa joci mult ca să ajungi la un nivel mare, dar odată ajuns la un nivel ok nu ai nevoie de foarte multe ore, undeva la 4 ore pe zi, ceva de genul ăsta”, spune Octav „Ang” Creţu .
Din 2012 încoace, premiile puse la bătaie la competiţiile din ţară au crescut de zece ori, de la 30.000 la 300.000 de euro. Motiv suficient pentru Liviu Oloi să amâne intrarea la masterat ca să se dedice jocului.
„Mi-a plăcut foarte mult jocul, petreceam foarte multe ore jucându-mă League of Legends şi am zis că dacă tot mă joc şi îmi pierd mult timp cu el, măcar să încerc să fac şi bani”, sune Liviu „xDeathArrow” Oloi.
Mare parte din viaţa lui însemnă, de cinci ani încoace, League of Legends.
„La început îmi ziceau: ieşi afară, joacă-te fotbal, dar după aia au înţeles, au vazut că fac şi bani şi au încercat să mă sprijine cum au putut şi m-au lăsat în pace”, explică tânărul reacția familiei.
În România sunt peste 170 de jucătorii profesionişti şi aproape 3 milioane de fani ai jocurilor pe calculator. Cei mai buni trei dintre ei au câştigat peste 1,8 milioane de dolari din premii. Ţara noastră este pe locul 21 mondial, din 112 naţiuni, într-o piaţă care este estimată la peste 460 de milioane de dolari. Consultați AICI topul câștigurilor obținute de gamerii din România.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News