Cel mai nou MacBook Pro aduce o nouă dimensiune profesioniștilor. La propriu. Diagonala ecranului crește de la 15” la 16”. Dimensiunile și greutatea primesc și ele ceva în plus, pentru a acomoda o nouă tastatură și un sistem de răcire mai performant. Presa a testat acest model și s-a pronunțat deja: este cel mai bun MacBook Pro de la versiunea 2015 încoace.
Aceasta nu este o laudă primită gratuit, presa iubind să critice Apple oricând prinde ocazia. Sigur, există și loialiști, însă ultimele generații de MacBook Pro nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Modelul de 16 inch pare să impresioneze pe toată lumea, fani Apple sau nu. Dacă ai de gând să îți iei noul model, aruncă o privire peste următoarele clipuri video.
The Verge: „Cel pe care l-ai așteptat”
Cei de la The Verge spun că dacă doar tastatura ar fi fost îmbunătățită pe modelul de 15”, noul MacBook Pro ar fi fost un upgrade care merită. Dincolo de bucuria de a primi o tastatură ce promite să fie mai trainică, The Verge analizează și celelalte motive pentru care noul model merită atenția profesioniștilor:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Marques Brownlee: „Mai bun din orice punct de vedere”
Cunoscut și sub acronimul MKBHD, Marques Brownlee apreciază faptul că Apple a aplecat urechea către fani și a implementat trăsăturile care contează mai mult, chiar dacă acestea au afectat greutatea și grosimea. Tastatura este lăudată, la fel și performanțele, iar Marques recomandă celor de la Apple să aplice rețeta MacBook Pro 16 și pe modelul de 13 inch:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Linus Tech Tips: „Nici măcar eu nu-l pot urî”
Am ajuns la omul care privește Apple ca pe o companie ce-i împiedică pe oameni să-și modifice sau să-și repare singuri laptopurile sau PC-urile. Cu atât mai mult am fost mirați să descoperim că noul MacBook Pro 16 a avut parte de o recenzie pozitivă din partea lui Linus. Laptopul a fost pus la treabă și testat în paralel cu mai multe modele concurente, inclusiv cu un desktop. Rezultatul? Noul MacBook Pro este un laptop capabil chiar și în ochii lui Linus.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Max Yuriev: Teste comparative în Final Cut Pro X, Adobe Premiere și DaVinci Resolve
Max pune accentul pe utilizatorii ce se ocupă de editare video profesională. Astfel, acesta compară noul MacBook Pro 16 cu un laptop MSI cu placă video NVIDIA RTX 2070. Testele sunt efectuate în cele trei mari aplicații de editare video: Final Cut Pro X, Adobe Premiere și DaVinci Resolve. Testele cuprind și timpii scoși în timp ce laptopurile funcționează doar pe baterie, iar acolo va trebui să acorzi mai multă atenție:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dave Lee: Cel mai bun laptop creat de Apple în ultimii ani
Dave Lee a testat amănunțit problemele generațiilor anterioare și le-a confirmat în clipurile sale video. Despre modelul actual, Dave a descoperit că noile cipuri grafice de la AMD sunt semnificativ mai rapide decât generațiile trecute. De asemenea, acesta explică de ce plăcile video extrem de puternice nu își găsesc locul pe laptopurile Apple. Așa cum era de așteptat, noua tastatură este apreciată în clipul următor:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
The Everyday Dad: „Este atât de rapid”
Pentru cei care nu sunt atrași de testele de performanță, clipul de mai jos arată exact de ce un utilizator obișnuit s-ar putea bucura de noul MacBook Pro. Fluiditatea în editarea clipurilor video, randarea acestora într-un tip mult mai scurt și faptul că prețul este corect sunt lucrurile pe care Gary le-a apreciat. Lucrurile mai puțin plăcute au fost lipsa unui port SD și o eroare care cel mai probabil va fi rezolvată untr-un update al sistemului de operare:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Niciun laptop nu este perfect, însă noul MacBook Pro de 16 inch pare să se apropie cel mai mult de acest concept. Este de menționat că acesta poate fi configurat cu până la 8 TB de stocare rapidă SSD, până la 64 GB RAM și procesoare octa-core Intel de a noua generație. Toate acestea vor mulțumi atât profesionistul în căutarea unui portabil capabil, cât și presa de specialitate.