Tehnologia de recunoaştere facială, dotare a celor mai noi telefoane inteligente de la Apple şi Samsung, nu este considerată chiar aşa de sigură. Mai exact, experţii în tehnologie avertizează că utilizatorii ar putea fi forţaţi să deblocheze telefonul împotriva voinţei lor.
Controversa reapare la numai două zile de la lansarea iPhone X, cel mai nou smartphone de la Apple. Se tem specialiştii că această nouă tehnologie îi poate ajuta pe hoţi, care după ce reuşesc să sustragă telefonul, este suficient să îl aducă în faţa proprietarului de drept pentru a-l debloca.
Face ID ar mai putea fi exploatată şi de un partener abuziv, dar şi de anchetatori care pot debloca mai uşor smartphone-ul unui suspect în căutarea de probe.