Un mineral care ar putea deveni sursă de apă pentru astronauți a fost descoperit pe Marte
Data actualizării: Data publicării:
Un mineral care s-ar putea transforma în sursă de apă pentru astronauți a fost descoperit pe Marte de un aparat al agenției spațiale americane. Este vorba despre opal, mineral care se găsește și pe Pământ, în special în Australia și Etiopia. O astfel de descoperire ar putea grăbi explorarea planetei roșii.
Datele NASA arată că pe Planeta Roșie există hidrați de siliciu, cunoscuți sub denumirea de opal. Hidrații sunt minerale care conțin apă în cantități mici, dar descoperirea acestor depozite semnificative este un indiciu asupra prezenței apei.
De asemenea, oamenii de știință de la Agenția Spațială Europeană au descoperit recent că o impresionantă formațiune marțiană numită „Marele Canion găzduiește „cantități semnificative de apă”.
Canionul marțian este de zece ori mai lung, de cinci ori mai adânc și de 20 de ori mai lat decât Marele Canion din Statele Unite. Volumul de apă nou descoperit se află sub suprafața planetei și a fost detectat de ExoMars Trace Gas Orbiter (TGO), o misiune comună a Agenției Spațiale Europene și Roscosmos, cu ajutorul orbiterului FREND.
FREND are la bord un instrument care cartografiază hidrogenul din stratul superior al solului marțian, iar datele arată o cantitate neobișnuită de hidrogen la Candor Chaos, o regiune centrală a Valles Marineris, ceea ce indică faptul că până la 40% din materia aproape de suprafață din această zonă ar putea fi apă.
Oamenii de știință au mai descoperit anterior apă pe Marte, însă de cele mai multe ori aceasta se afla în regiunile polare ale planetei, sub formă de gheață.