Cinci stele, denumite după o comună din Galați după descoperirea unui tânăr de 17 ani

Data actualizării: Data publicării:
M33

Cu un telescop instalat în propria curte, un tânăr de 17 ani din judeţul Galaţi a descoperit că intensitatea luminoasă a cinci stele variază. Ca urmare, Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile i-a permis să le denumească el însuşi. Le-a botezat cu numele localităţii sale natale. Din cele 40.000 de stele variabile descoperite până acum, cinci se numesc... Schela.

Andrei Stoian: „Observaţiile au început din anul 2013, mai exact în luna noiembrie, iar preponderent observ din casă, doarece iarna este foarte frig aici, telescopul este complet automatizat şi este controlat numai prin calculator”.

Andrei are 17 ani, iar pasiunea pentru astronomie şi-a descoperit-o pe când avea 5 ani şi a primit în dar primul telescop de jucărie. De atunci, urmăreşte în fiecare noapte stelele. În curtea casei sale din comuna gălăţeană Schela, şi-a amenajat, în decursul anilor, un observator astronomic în toată regula.

Prima descoperire a făcut-o în ianuarie 2017. Variaţia diferită de strălucire pe care a observat-o Andrei nu exista în catalogul oficial al Asociaţiei Americane a Observatorilor de Stele Variabile, aşa că respectiva variaţie a stelei a primit numele comunei din care a fost observată prima oară. Schela V1.

Andrei Stoian: „Eu de fapt nu am descoperit steaua propriu-zisă, ci variaţia strălucirii, din această cauză se numeşte stea variabilă. A fost un sentiment extraordinar ştiind că am reuşit să pun numele comunei mele, de fapt numele comunei mele să fie o locaţie în univers şi m-am simţit extraordinar”.

Ionel Stoian, tatăl lui Andrei: „De multe ori se culcă târziu tocmai pentru a studia şi pentru a manevra acest telescop şi montură şi a apoi analiza datelor pe care el le colectează şi raportarea lor”.

Recent, Andrei a descoperit alte patru stele variabile.

Ovidiu Tercu, coordonator la Observatorul Astronomic Galaţi: „Este pentru prima dată în România când se descoperă asemenea stele variabile, este un lucru foarte important pentru, repet, mai ales pentru el ca tânăr pasionat de astronomie”.

În ultima ediție a Catalogului general de stele variabile sunt menţionate aproape 40.000 de stele variabile din galaxia noastră. 5 dintre ele au fost descoperite de Andrei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri