STUDIU. Rămăşiţele fosilizate ale celor mai vechi strămoşi ai omului sunt cu un milion de ani mai vechi decât se credea

Data publicării:
ramasite doamna ples
Rămăşiţele fosilizate ale unora dintre cei mai vechi strămoşi ai omului. Foto: Profimedia

Rămăşiţele fosilizate ale unora dintre cei mai vechi strămoşi ai omului sunt mult mai vechi decât se credea iniţial, este concluzia unui nou studiu, citat de BBC.

Fosilele, printre care se află şi cele care aparțin unei străvechi femei din peşteră, „doamna Ples”, au fost îngropate timp de milenii în peşterile din Africa de Sud cunoscute sub numele de „Leagănul omenirii”.

Metodele moderne de testare arată că acești oameni au cutreierat Pământul între 3,4 şi 3,7 milioane de ani în urmă.

Aceste descoperiri indică faptul că sunt posibile mai multe căi prin care strămoşii noştri ar fi putut evolua.

De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au crezut că specia Australopithecus africanus, ale cărei fosile au fost descoperite în peşterile Sterkfontein de lângă Johannesburg, ar fi avut o vechime mai mică de 2,6 milioane de ani.

În complexul subteran au fost descoperite cele mai multe rămăşiţe umane străvechi din lume, inclusiv craniul unei femei poreclită doamna Ples, care a fost găsit în 1947.

Potrivit Muzeului Smithsonian, specia, care se deplasa pe două picioare, era mult mai scundă decât oamenii din zilele noastre. Bărbaţii aveau o înălţime medie de 138 cm, iar femeile de 115 cm.

Noile tehnici folosite de specialiști arată că „doamna Ples” şi ceilalţi descoperiţi alături de ea sunt de fapt cu un milion de ani mai vechi decât se credea.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie testând sedimentele din jurul fosilelor pentru a detecta nivelurile unui izotop rar creat atunci când rocile au fost expuse la raze cosmice.

Anterior, hominizii Australopithecus africanus erau consideraţi de oamenii de ştiinţă ca fiind prea tineri pentru a fi evoluat în strămoşii noştri, care cutreierau deja pământul în urmă cu aproximativ 2,2 milioane de ani. Aceste descoperiri sugerează acum că au avut la dispoziţie încă un milion de ani pentru a face acest salt evolutiv, ceea ce face posibilă ipoteza ca doamna Ples şi specia din care făcea parte să fie strămoşii primilor oameni.

Astfel, specia a existat pe Pământ în acelaşi timp cu maimuţa cunoscută sub numele de Lucy, ale cărei rămăşiţe, vechi de 3,2 milioane de ani, aparţinând Australopithecus afarensis din Africa, au fost mult timp considerate a fi specia care a dat naştere primilor oameni.

Cronologia actualizată înseamnă că cele două specii ar fi putut interacţiona şi s-ar fi putut împerechea, spun oamenii de ştiinţă, complicând astfel imaginea noastră despre originea oamenilor. Înseamnă că „arborele nostru genealogic seamănă mai mult cu un tufiş”, a declarat cercetătorul francez Laurent Bruxelles, care a participat la studiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”