STUDIU. Care este organul cel mai afectat de lipsa somnului

Data publicării:
insomnia

Lipsa somnului ne afectează întreg organismul. Dar cel mai afectat este creierul, iar un nou studiu spune că, private de somn, celulele neuronale se autoconsumă.

Rezultatele au apărut în urma unui studiu realizat pe patru grupe de şoareci. Unii au dormit atât cât au vrut, alţii au fost treziţi periodic, în timp ce alt grup nu a dormit cinci zile la rând.

În timpul somnului, toxinele sunt eliminate, iar o parte din această muncă le revine microgliilor, care ingerează resturile de celule moarte din creier. Şi astrocitele, cele mai mari celule din ţesutul nervos, pun umărul la treabă. Ele taie sinapsele leneşe, ca să ajute creierul să se reîncarce.

La şoarecii odihniţi, astrocitele au fost active în proporţie de 6%. Spre comparaţie, la cei care nu au dormit cinci zile, activitatea celulelor stelate a fost de 13,5%. Experţii Universităţii Politehnice Marche din Italia spun că, din cauza lipsei somnului, celulele sunt forţate să se activeze şi ajung astfel să mănânce sinapsele funcţionale, relatează New Scientist.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Băloi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri