O tehnică revoluționară dă speranțe pacienților care au suferit arsuri pe suprafețe mari ale corpului. O companie din Elveția a pus la punct un aparat ce poate produce piele în cantități mari pornind de la un mic țesut natural prelevat de la pacient.
Compania elveţiană Cutiss a dezvoltat primul aparat capabil să genereze piele în mari cantităţi pornind de la o mostră a pacientului, ceea ce reprezintă un succes uriaş pentru cei aproximativ 11 milioane de pacienţi din întreaga lume cu arsuri grave.
Pentru pacienţii cu arsuri pe suprafeţe mici, metoda tradiţională ar putea fi suficientă, însă pentru cei cu arsuri pe porţiuni de între 60 % sau 70 % din corp, noua tehnică este revoluţionară.
Metoda tradiţională constă în prelevarea unei bucăţi de piele sănătoasă care îşi poate extinde de nouă ori suprafaţa, în timp ce acest aparat poate multiplica până la de 100 de ori mostra originală, obiectivul fiind de 500 de ori, a explicat compania într-un comunicat.
„Nu este piele artificială şi nici tocmai naturală. Dacă vrem să fim exacţi, este echivalentul unui ţesut cutanat cu ajutorul bioingenieriei”, a explicat cofondatoarea şi directorea Cutiss, Daniela Marino.
Noua piele, numită „denovoSkin” are un milimetru grosime, la fel ca derma sau epiderma naturală şi o culoare roz fluorescent, iar odată aplicată pe porţiunea arsă, capătă culoarea naturală a pielii.
Produsul, care este supus în prezent testelor clinice, este deja utilizat la unii pacienţi.
Potrivit companiei, acest aparat, care se aşteaptă să ajungă pe piaţă în 2023, va permite ca tratamentul să fie la îndemâna ţărilor în dezvoltare, scrie Agerpres.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Luana Pavaluca