Primul zgârie-nori construit pe un asteroid plasat pe orbita Terrei

Data actualizării: Data publicării:
Analemma Tower

Analemma Tower ar putea fi prima clădire de tip zgârie-nori ce va fi construită pe un asteroid plasat pe orbita Terrei. Rezidenții și vizitatorii vor avea posibilitatea de a admira imagini uimitoare de pe planeta noastră, în timp ce vor călători prin spațiu cu o viteză de aproape 480 de kilometri pe oră, informează CNN.

Analemma Tower
Foto: Facebook

Reprezentanții cabinetului de arhitectură Clouds Architecture Office au prezentat planurile pentru un zgârie-nori futurist, denumit "Analemma Tower". Clădirea se va afla deasupra solului și va fi atașată de un asteroid, în spațiu, pe orbita Terrei.

Din acest motiv, rezidenții din Analemma Tower vor avea drept adrese orice zonă de pe Pământ.

Turnul va fi suspendat cu ajutorul unor cabluri extrem de rezistente de un asteroid plasat pe o "orbită geosincronă excentrică". Cu alte cuvinte, turnul se va mișca întotdeauna — rezidenții și vizitatorii vor efectua călătorii zilnice între emisfera nordică și cea sudică, cu o vizită prelungită deasupra unei regiuni care poate fi numită "acasă" — New York sau Dubai, scrie Agerpres.

În 2015, misiunea Rosetta, concepută de Agenția Spațială Europeană (ESA), a reușit să plaseze un modul la suprafața cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, demonstrând că este posibilă interacțiunea în spațiu cu astfel de corpuri cerești de mici dimensiuni. O misiune dezvoltată de NASA, denumită "Asteroid Redirect Mission", intenționează să lanseze un robot care va avea obiectivul de a colecta nucleul central al unui asteroid și de a plasa acel nucleu pe o orbită stabilă în jurul Lunii.

După același principiu, Clouds Architecture Office (CAO) plănuiește să folosească un asteroid pe care să îl lege cu un fel de "harnașament" alcătuit din cabluri ultrarezistente și să îl direcționeze apoi spre Terra, plasându-l pe o orbită sigură și ținând legat de el acel zgârie-nori.

Ostap Rudakevych, arhitect al proiectului Analemma Tower, a dezvăluit pentru CNN că acel turn ar putea fi realizat din materiale durabile și ușoare, precum fibră de carbon și aluminiu.

Va fi nevoie însă de o serie de descoperiri în domeniul ingineriei cablurilor, pentru ca specialiștii să poată să fabrice la sol cabluri suficient de rezistente pentru a susține o astfel de structură. Energia clădirii va fi furnizată de un grup de panouri solare, plasate în spațiu, care vor avea o expunere constantă la Soare.

Apa pentru locuitorii turnului va fi captată din nori și din apa de ploaie și va fi menținută într-un sistem de reciclare semi-închis.

Vârful turnului se va afla la altitudinea de 32.000 de metri deasupra Terrei, iar specialiștii afirmă că întreaga structură se va deplasa pe cerul terestru cu o viteză de 480 de kilometri pe oră.

Designul proiectului trebuie să răspundă la o serie de întrebări serioase, precum "Ce fac atunci când îmi doresc să am o viață și la sol?", "Nu le va fi dor de mine familiei și prietenilor, deoarece vor dispune de o fereastră foarte mică în fiecare zi pentru a mă vedea și, chiar și atunci, eu voi pluti deasupra solului, fără să pot să intru în contact cu ei?".

"Dacă puneți astfel de întrebări, urâm să spunem asta, dar probabil nu sunteți pregătiți să locuiți într-un uriaș turn pe un asteroid", au răspuns creatorii proiectului, care au însă soluții și pentru acele întrebări.

Ostap Rudakevych spune că dorește să construiască drone de mari dimensiuni pentru transportul pasagerilor, ce vor permite oamenilor să facă naveta între turn și suprafața terestră, în același timp cu construirea unor ascensoare magnetice revoluționare, care îi vor aduce pe vizitatori în interiorul Analemma Tower.

Proiectul actual dorește ca turnul propriu-zis să fie construit în Dubai, care are în spate o istorie îndelungată în privința clădirilor înalte și a zgârie-norilor, construite cu costuri mai mici decât în Statele Unite.

Invitat să vorbească despre sursa de inspirație a acestui proiect, Ostap Rudakevych a spus: "De când oamenii au ieșit din peșteri, clădirile noastre au devenit tot mai înalte și mai ușoare. Credem că într-o bună zi clădirile se vor elibera de fundațiile care le țin lipite de scoarța terestră, eliberându-ne și pe noi de inundații, seisme și tsunami-uri dăunătoare. Analemma Tower este o idee speculativă care ne arată cum ar putea fi realizat acest lucru într-un anumit moment din viitor".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...