Distanța la care se află cea mai îndepărtată galaxie cunoscută din Univers. Cum a fost descoperită

Data actualizării: Data publicării:
galaxie
Cea mai îndepărtată galaxie cunoscută din Univers a fost observată la o distanţă de 13,4 miliarde de ani-lumină FOTO: NASA

O echipă de astronomi a anunţat descoperirea celei mai vechi şi mai îndepărtate galaxii din Univers, o galaxie aflată la distanţa de 13,4 miliarde de ani-lumină de Soare, fiind probabil printre primele astfel de formaţiuni care au apărut în Universul tânăr, conform unui studiu publicat de jurnalul Nature Astronomy, transmite Space.com citată de Agerpres.

Galaxia denumită GN-z11 a fost descoperită de o echipă de astronomi coordonată de Nobunari Kashikawa, profesor de astronomie la Universitatea din Tokyo.

„Pornind de la studii anterioare (despre alte galaxii foarte îndepărtate n.r.) am ajuns la concluzia că GN-z11 este cea mai îndepărtată galaxie detectată până în prezent, aflându-se la 13,4 miliarde de ani-lumină, sau 134 nonilioane de kilometri (adică numărul 134 urmat de 30 de zerouri). Însă măsurarea şi verificarea unei distanţe atât de mari nu a fost o sarcină uşoară”, declară Kashikawa în comunicatul care însoţeşte anunţul descoperirii.

Pentru a determina cât de departe se află GN-z11 de Terra, echipa lui Kashikawa a studiat efectul de deplasare spre roşu (redshift - sau cât de mult din lumina acestei galaxii s-a deplasat spre domeniul de energie mică - roşu - al spectrului electromagnetic). În general, cu cât un obiect cosmic este mai îndepărtat, cu atât lumina emisă de acesta va fi mai deplasată spre capătul roşu al spectrului.

În plus, astronomii au evaluat şi liniile de emisie provenite de la GN-z11 - care sunt semnăturile chimice observabile în lumina provenind de la aceste obiecte cosmice îndepărtate.

Prin studierea atentă a acestor caracteristici ale obiectului GN-z11, astronomii au putut să afle de la ce distanţă provine lumina acestei galaxii.

„Ne-am uitat în special la lumina ultravioletă, pentru că aceasta este regiunea din spectrul electromagnetic în care ne aşteptăm să găsim semnăturile chimice ale deplasării spre roşu. Telescopul Spaţial Hubble a detectat aceste semnături de numeroase ori în spectrul luminii provenite de la GN-z11”, mai susţine Kashikawa.

„Însă nici chiar Telescopul Hubble nu poate descifra liniile de emisie ultravioletă detectate cu nivelul de precizie de care aveam nevoie, aşa că am apelat la un spectrograf de mare precizie, denumit MOSFIRE, care este instalat pe telescopul Keck I din Hawaii”, a mai precizat el.

Folosind MOSFIRE, echipa a reuşit să observe şi să studieze în detaliu liniile de emisie provenite de la această galaxie. Dacă această descoperire va fi confirmată şi de alte observaţii, GN-z11 va fi recunoscută oficial drept cea mai îndepărtată galaxie ce a fost observată vreodată de pe Pământ.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei