Astronomii au descoperit un obiect imens ascuns sub scoarța Lunii

Data actualizării: Data publicării:
Full Moon in Old Bethpage
Foto: Getty Images

„Prietenul cel mai bun” al Pământului este şi locul în care se găsesc cele mai multe cratere de impact din întregul nostru Sistem Solar. Practic, un obiect de mari dimensiuni a produs craterul imens de acum miliarde de ani, iar astronomii de-abia au descoperit ceva foarte mare ascuns sub suprafaţa selenară, conform CNN.

Conform unei cercetări publicate în jurnalul „Geophysical Research Letter”, polul sud al Lunii, Bazinul Aitken, ascunde un obiect cu o masă estimată de 2.177.243.200.061.253.000 kilograme.

Imaginaţi-vă că luaţi o bucată de metal de cinci ori mai mare decât insula principală a Hawaii şi că aţi îngropa-o în pământ. Cam la aceste dimensiuni se află obiectul pe care l-am detectat”, a spus autorul Peter B. James.

Cercetătorii de la Baylor au folosit mai multe seturi de date colectate de la aparatele spaţiale care măasoară graviaţia din jurul Lunii şi le compară cu hărţile şi imaginile suprafeţei selenare. Rezultatul este descoperirea unui obiect metalic dens în podeau bazinului.

James şi echipa lui presupun că ar putea fi un metal sudat în mantaua Lunii după un impact al unui asteroid care a cauzat şi craterul, în urmă cu 4 miliarde de ani. Dacă e adevărat, obiectul ar putea fi „o maşină a timpului” și o „mină de aur” pentru cercetătorii care studiază istoria Universului. Tot acel metal şi, practic, toată suprafaţa care înconjoară obiectul şi craterul ar putea să ne spună multe lucruri în legătură cu felul în care s-a petrecut impactul şi cum arăta Sistemul Solar atunci când acesta a avut loc.

Bazinul este unul dintre cele mai bune «laboratoare» naturale pentru studierea evenimentelor catastrofale de tip impact de asteroid, un proces antic care a transformat toate corpurile planetare telurice pe care le vedem astăzi”, a mai spus James.

Din păcate, craterul şi misterioasa substanţă de desubt nu sunt vizibile pentru ochiul liber de pe Pământ pentru că se află pe partea îndepărtată a Lunii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri