Al optulea continent își dezvăluie primele secrete

Data actualizării: Data publicării:
3_col_of
Foto: Ouest-France

Se numește Zealandia și este un continent, scufundat în Oceanul Pacific, la nord de Australia și de Noua Zeelandă. Acest fragment din placa oceanică, ce se întinde pe 5 milioane de kilometri pătrați (cam două treimi din Australia învecinată), a fost recunoscut oficial anul acesta drept al optulea continent al planetei. O expediție științifică ce a plecat să-l studieze tocmai i-a descoperit primele secrete. 

În februarie 2017, publicarea în revista Societății Geologice Americane a cercetărilor unei echipe australiene a bulversat lumea geografiei. Grație imaginilor surprinse de sateliți, cercetătorii pot afirma că o placă terestră înghițită în proporție de 95 la sută de apele Oceanului Pacific, ale cărei părți mai înalte - singurele aflate la suprafața apei - ar fi Noua Zeelandă și Noua Caledonie , este, de fapt, un continent.

În afară de cele șapte continente consacrate - America de Nord, America de Sud, Europa, Africa, Asia, Oceania și Antarctica - își face, deci, apariția un al optulea. De atunci, din februarie, „continentul pierdut”, cum i s-a mai spus, botezat Zealandia, Zelandia sau continentul Noua Zeelandă, își dezvăluie, puțin câte puțin, secretele.

3_col_of
Foto: Ouest-France

Fosile pe fundul apei

Timp de două luni, o echipă formată din 32 de oameni de știință din Programul Internațional pentru Descoperirea Oceanelor (IODP), a făcut cercetări de la bordul unei nave folosite pentru forări marine, Joides Resolution. „Expediția 371” a pornit la 27 iulie, având ca obiectiv prelevări de probe de pe fundul marin din zonă, pentru a înțelege mai bine evoluția, de-a lungul erelor, a acestei părți a scoarței terestre.  Cercetătorii s-au întors din expediție la 26 septembrie, cu câteva sute de fosile. 

Grație forajelor efectuate până la 860 de metri sub placa oceanică, în șase locuri diferite, oamenii de știință au putut preleva „bucățele” din continentul scufundat, pentru a-i înțelege mai bine istoria.  Cercetătorii pot examina acum sedimente ce oferă informații despre schimbările geografice, vulcanice și climatice care au avut loc pe Zealandia cu până la 80 de milioane de ani în urmă.

aoraki - wiki
Punctul culminant al acestui continent ar fi Muntele Aoraki, din Noua Zeelandă | Foto: wikipedia.org

Descoperirile arată că fundul oceanic era la o adâncime mult mai mică decât e azi. Descoperirea unor cochilii microscopice ale unor vietăți ce trăiau în ape puțin adânci și prezența unor celule și a polenului la plantele terestre arată că geografia și clima din Zealandia erau radical diferite în trecut. 

8 000 de specii studiate

În total, echipa de cercetători poate studia peste 8.000 de specii ce ar fi viețuit pe acest continent cu zeci de milioane de ani în urmă. Cercetările efectuate pe plantele și animalele acestui continent aduc răspunsuri în legătură cu răspândirea lor în întreg Oceanul Pacific și cu evoluția lor în timp. 

Zealandia_topography-wiki
Foto: wikipedia.org

Descoperirea teritoriilor scufundate și a apelor mai puțin adânci aduce dovada că existau trasee pe care animalele și plantele puteau circula în această regiune a lumii, spun cercetătorii.

Zealandia pare să fi provenit din „supercontinentul” numit Gondwana, care a început să se fragmenteze în urmă cu 160 de milioane de ani.

Descoperirile legate de Zealandia sunt însă departe de a se fi încheiat. Oamenii de știință au adus din expediția lor aproape 2.500 de metri de eșantioane ale unor sedimente și multe urmează să fie analizate în continuare. 

Nava științifică ar urma să pornească din nou, anul viitor, către continentul înghițit de ape. De ce atât interes? Cercetătorii speră să poată elabora modele care ar putea permite prezicerea viitoarelor schimbări climatice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...