Săptămâna aceasta, miliardarul Elon Musk şi-a dezvăluit mult aşteptatul plan al primei misiuni umane pe planeta Marte. Prezentarea aflată pe linia foarte fină dintre ştiinţă şi science fiction a ridicat întrebări importante de ordin etic şi practic în rândul specialiştilor.
Elon Musk a prezentat un scenariu în care o flota de nave spaţiale, fiecare ocupată de câteva sute de colonişti vor zbura către o lume pustiită, prăfuită şi neoxigenată, care aparent se poate repara cu ajutorul reactorilor nucleari şi a unor câmpuri magnetice create artificial.
Este destul de uşor să consideri cea mai mare parte a discursului lui Musk ca o pură fantezie a unui pasionat de tehnologie care nu mai are ce face cu banii. Fondatorul Tesla a arătat, ce-i drept, numeroase randări frumoase cu rachete impresionante precum şi nişte estimări generoase referitoare la preţul unui bilet până pe Marte. Totuşi când a venit vorba despre deadline-uri sau paşi concreţi către imigraţie interplanetară, viziunea lui Musk s-a subţiat.
Există însă o serie de premise interesante pentru programul SpaceX. Prima premisa ar fi că oricine are suficient de mulţi bani poate trimite ceva pe Marte. Tehnologia există. Mai mult decât atât, programul s-a ocupat de dezvoltarea unor roboţi speciali pe care să îi transporte pe planeta roşie şi, în următorii patru ani, antreprenorul american susţine că se vor fi făcut suficiente teste cu rachete autonome încât să se poată trimite o nava cu un echipaj la bord.
Principalul scop al misiunilor iniţiale, adică cele care implică rachete autonome, este acela de a testa şi de a rafina sistemele de aterizare. Majoritatea misiunilor efectuate până în prezent pe Marte s-au bazat pe paraşute speciale care încetineau viteza rachetei odată intrată în atmosferă, însă nava Dragon 2 va fi cel mai mare obiect pe care omenirea va încerca să îl amartizeze pe planeta roşie, deci are nevoie de un sistem de frânare mai performant.
Nu ştim momentan câte astfel de misiuni sunt planificate pentru următorii ani şi nici cât vor costa sau cine le va finanţa. Este puţin probabil ca un astfel de program să poată fi susţinut fără implicarea activă a comunităţii internaţionale.
Totuşi, majoritatea specialiştilor sunt de acord că preţul nu este unul prohibitiv şi că în niciun caz acesta nu reprezintă un imprediment pentru plan.
Reprezentanţii NASA au estimat că programul SpaceX va costa puţin peste 300 de milioane de dolari în următorii patru ani. Cam cât bugetul de la filmul Avatar.
Există o prăpastie uriaşă dintre a duce la bun sfârşit câteva misiuni cu roboţei până la a stabili prima colonie interplanetară. În cel mai optimist scenariu, Elon Musk susţine că vom putea trimite primii oameni pe Marte într-un deceniu. În realitate, programul SpaceX nu a trimis niciun om pe orbita planetei roşii şi niciun robot pe suprafaţa ei.
Mai mult decât atât, rachetele SpaceX explodează din când în când din motive necunoscute şi CEO-ul proiectului este recunoscut pentru faptul că se are prea bine cu deadline-urile.
Asta nu înseamnă că Elon Musk este un profet care şi-a pierdut minţile dispus să se facă de râs în faţa unei lumi întregi cu planul sau complet nefezabil. De altfel, scopul întregii conferinţe nu a fost de a arăta că programul SpaceX de unul singur va duce la bun sfârşit această misiune ci de a convinge întreaga lume că merită să investim în asta.
Dacă ne gândim că în ultimii 100 de ani oamenii au văzut pentru prima dată avioane zburând, maşini mergând de unele singure, prima aselenizare şi numeroase boli eradicate, nu este absurd să credem în viziunea ambiţioasă a lui Elon Musk.