Galerie Foto Cum s-a văzut aurora boreală în alte țări. Fotografiile cu fenomenul spectaculos au umplut internetul

Data actualizării: Data publicării:
aurora boreala
Astronomii spun că aurora este efectul unei erupții solare care a avut loc în urmă cu câteva zile. FOTO: Profimedia Images

Mai multe țări din emisfera nordică, inclusiv România, au luat parte la un fenomen spectaculos weekend-ul trecut: aurora boreală. Astronomii spun că aurora este efectul unei erupții solare care a avut loc în urmă cu câteva zile. 

Astronomii spun că aurora este efectul unei erupții solare care a avut loc în urmă cu câteva zile. FOTO: Profimedia Images
Astronomii spun că aurora este efectul unei erupții solare care a avut loc în urmă cu câteva zile. FOTO: Profimedia Images

Zone întinse din Rusia și Ucraina au fost scăldate în unele dintre cele mai puternice „lumini nordice” din ultimii ani, din cauza exploziilor solare, potrivit imaginilor postate pe rețelele sociale, transmite Reuters.

De asemenea, fenomenul a fost suprins și în alte țări, printre care și Republica Moldova, Belarus, Ungaria, Marea Britanie, Kazahstan, partea de nord a SUA și în alte țări nordice din Europa.

Autora boreală s-a văzut și pe tot teritoriul României, dacă ne orientăm după locurile în care au fost făcute poze: din vestul țării - Timiș, Bihor - până în est, în Ialomița sau Brăila.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Astronomul Adrian Șonka a declarat pentru Digi24.ro că fenomenul este foarte rar la latitudinea țării noastre.

Potrivit acestuia, aurora boreală a fost cauzată de o erupție solară care a avut loc în urmă cu câteva zile, pe 3 noiembrie. Duminică seară, particulele emise în urma erupției au ajuns pe Pământ și au interacționat cu atmosfera terestră.

Astronomul a mai precizat că nu se poate anticipa dacă astfel de fenomene vor mai fi văzute, pentru că sunt mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru ca aurora boreală să devină vizibilă.

În luna aprilie aurora boreală a putut fi văzută în mai multe ţări din Europa, inclusiv în România. Declanşatorul a fost o furtună solară, cea mai puternică din ultimii ani.

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri