Ce conține Codexul Lunar, cea mai mare capsulă culturală a timpului care va fi lansată în spațiu
Data publicării:
Spre finalul acestui an, Codexul Lunar - o arhivă multimedia vastă ce spune povestea popoarelor lumii prin artele creative - va porni într-o călătorie ce îl va purta până pe Lună la bordul mai multor rachete spațiale fără echipaj, relatează The New York Times.
Codexul Lunar este o colecție digitalizată (sau miniaturizată) de artă contemporană, poezie, reviste, muzică, filme, podcasturi și cărți produse de 30.000 de artiști din 157 de țări. Este proiectul de suflet al lui Samuel Peralta, un fizician semi-pensionat, autor din Canada și iubitor de artă și știință.
Printre operele ce își vor lua zborul spre Lună se numără poze din Ucraina devastată de război, poezii din țările amenințate de schimbările climatice, zeci de numere ale revistei PoetsArtists, tabloul „New American Gothic”, cu care Ayana Ross a câștigat Premiul Bennett 2021 pentru femei artiste, „Emerald Girl” - un portret făcut din piese de Lego și „New Moon”, o imagine serigrafiată din 1980.
Alte lucrări, precum „The Polaris Trilogy: Poems for the Moon” - o colecție de poezii de pe fiecare continent, inclusiv Antarctica - au fost comandate special pentru acest proiect.
Fiind la rândul său un colecționar de artă și poet, Peralta, președintele executiv al companiei de media și tehnologie din Toronto, Incandence, a contactat mai mulți artiști să aleagă lucrările (și să obțină permisiunea de a le arhiva) care au fost incluse în Codex. Peralta a acceptat și lucrări propuse de artiștii care le-au realizat.
„Acesta este cel mai mare și global proiect de lansare în spațiu a unor lucrări culturale”, a spus Peralta într-un interviu. „Nu există așa ceva niciunde altundeva”.
Codexul este menit să reprezinte creatori de toate felurile, incluzând, spre exemplu, câteva lucrări realizate de Connie Karleta Sales, un artist care suferă de boala autoimună Neuromielită optică. Sales creează tablouri cu ajutorul unei tehnologii care îi permite să picteze cu privirea.
„Electric Joy”, una dintre lucrările ei, „sărbătorește culoarea și mișcarea minții mele”, a scris Sales într-un e-mail. „Poate că am o capacitate limitată de a mă folosi fizic de corpul meu, dar mintea mea nu are limite. Ea dansează, râde, plânge și iubește”.
Olesia Djuraeva, gravor ucrainean, care a trebuit să plece din Kiev în aprilie 2022 în primele luni ale invaziei rusești, a fost contactată de Peralta, care a mai cumpărat opere de artă realizate de ea. O parte din colecția artistei a fost arhivată pentru Codexul Lunar, inclusiv o serie de gravuri în lemn printate cu pământ din Ucraina.
Arta pământenilor a fost trimisă pe Lună acum mai multe decenii. „Muzeul Lunii”, o plăcuță micuță care conține desene realizate de Forrest Myers, Andy Warhol, Claes Oldenburg, Robert Rauschenberg, David Novros și John Chamberlain, a fost atașată discret de piciorul unui modul lunar care a rămas pe Lună în timpul misiunii Apollo 12, în 1969.
„Fallen Astronaut”, o sculptură de aluminiu a artistului belgian Paul van Hoeydonck a fost lăsată pe suprafața Lunii de echipajul misiunii Apollo 15 în 1971, împreună cu o placă realizată în onoarea celor 14 astronauți americani și cosmonauți sovietici care și-au sacrificat viețile pentru progresul științific al țării lor.
În afară de proiectul Codexul Lunar, alți artiști contemporani vor să își trimită și ei lucrările pe suprafața Lunii cu ajutorul rachetelor spațiale comerciale, printre care se numără Jeff Koons și artistul britanic Sacha Jafri. Arch Mission Foundation a trimis trilogia „Fundația” a lui Isaac Asimov și milioane de pagini din Biblioteca Lunară în spațiu.
Dar Codexul Lunar are ambiții mult mai mari. Este împărțită în patru capsule ale timpului, materialul fiind copiat pe carduri de memorie digitală sau cu tehnologia NanoFiche, pe care pot fi stocate 150.000 de pagini de text sau poze microscopice gravate cu laserul.
Conceptul este „ca Discul de Aur”, a spus Peralta, referindu-se la capsula timpului de la NASA ce conține imagini și muzică stocate pe un disc de metal trimis în spațiu cu sondele Voyager în 1977. „Aurul ar fi incredibil de greu. Semiconductoarele din nichel sunt mult, mult mai ușoare.”
O capsulă a proiectului Codex s-a învârtit deja în jurul Lunii când a fost inclusă în misiunea Orion a NASA de anul trecut. Celelalte capsule ale Codex sunt programate pentru aselenizare începând din această toamnă prin programul NASA Commercial Lunar Payload Services.
Peralta nu a specificat cât îl va costa exact să lanseze capsulele timpului pe Lună, dar a spus că prețul este mult mai mic decât cel plătit de un „turist spațial” pentru o călătorie cu o rachetă comercială (Virgin Galactic vinde astfel de bilete pentru 450.000 de dolari).
Peralta vede Codexul Lunar ca fiind „un mesaj în sticlă pentru viitor care [arată că, și] pe timp de război, pandemie și tulburări economice, oamenii au găsit timp să creeze frumusețe”.