William Shatner, actorul care l-a jucat pe Căpitanul Kirk în Star Trek, va zbura în spațiu luna aceasta, la vârsta de 90 de ani, scrie The Guardian. El va deveni astfel cel mai în vârstă om care va părăsi gravitația Pământului.
William Shatner va zbura cu naveta Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos, la a doua lansare a acesteia, care va avea loc pe 12 octombrie.
„Am auzit de spațiu de mult timp. Acum profit de oportunitate să-l văd cu ochii mei. E un miracol”, a spus el.
Alături de Shatner vor mai zbura în spațiu un fost inginer NASA, care a fondat o companie de nano-sateliți, cofondatorul unei companii de software specializată în cercetări clinice și un angajat Blue Origin, potrivit The Guardian.
Zborul va dura 10 minute, iar naveta se va ridica la o altitudine de puțin peste 100 de kilometri.
Miliardarul Jeff Bezos a călătorit în iulie până la limita spațiului în primul zbor de turism spațial al companiei Blue Origin. La bord s-au aflat patru pasageri - trei bărbaţi şi o femeie, din medii şi cu experienţe foarte diferite. Deși plimbarea supersonică a durat doar 11 minute, echipajul a profitat la maximum de întreaga aventură iar cei patru s-au distrat pe cinste în momentele de gravitație zero.
Editor : B.P.