Șoferii chinezi au prins gustul automobilelor occidentale

Data publicării:
salon auto china beijing GettyImages-143485651

În ultimul deceniu, şoferii chinezi au ajuns să aibă gusturi mult mai apropiate de cei occidentali, arată o analiză Automotive News. Au ajuns să fie cuprinşi inclusiv de febra SUV-urilor, care a transformat în ultimii ani piaţa auto europeană.

Potrivit unei prognoze IHS, dacă în prezent 40% dintre maşinile premium vândute în China sunt SUV-uri, până în 2020, această pondere va creşte până la 45%. Iar această tendinţă este evidentă la Salonul Auto din Beijing. Volkswagen le-a prezentat chinezilor conceptul T-Prime GTE, o maşină care depăşeşte în dimensiune modelul Touareg, iar rivalii americani de la General Motors se vor baza pe SUV-ul Cadillac XT5. Însă şeful mărcii Cadillac spune că e greu de găsit o strategie unitară pe piaţa din China.

Trebuie să înţelegem că este o ţară vastă, iar situaţia bună din oraşele mari, poate fi diferită în oraşele din eşaloanele inferioare”, spune Johan de Nyschen, preşedintele Cadillac.

Iar constructorii europeni şi americani trebuie să concureze cu cei chinezi, care la ediţia de anul acesta a Salonului din Beijing se străduiesc să arate cât mai multă inovaţie.

Una dintre prezenţele inedite va fi LeEco, un gigant tehnologic chinez care a prezentat încă de săptămâna trecută un rival pentru modelul S de la Tesla. Şi tot săptămâna trecută, o maşină cu şofer automat produsă de un alt constructor Changan Automobile, a parcurs, ghidată de propriul computer, 2.000 de kilometri de la sediul companiei, din sudul Chinei, până în capitala Beijing.

Noile tehnologii auto sunt privite şi ca o soluţie pentru poluarea din China. Joint venture-ul dintre compania chineză Chery şi grupul Jaguar Land Rover îşi va axa producţia în perioada următotoare pe modele cu propulsie hibridă. Iar în standurile salonului auto din Beijing, Ford GT şi Toyota Prius sunt două dintre maşinile care combină un motor electric şi unul pe carburanţi.

Însă pe piaţa premium din China continuă să fie suficient spaţiu şi pentru modelele sedan şi sport. Daimler a prezentat la Beijing o versiune mai lungă a Clasei E. Această variantă a fost special concepută pentru piaţa din China şi tot acolo va fi asamblată. Iar Porsche a dus la Beijing noul Cayman, pentru care s-a renunţat la motoarele cu şase cilindri în favoarea unor propulsoare turbo cu patru cilindri, de până la 350 de cai-putere.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...