Rolls-Royce Cullinan, primul SUV din istoria mărcii, a debutat oficial în România. Cât costă

Data actualizării: Data publicării:
rolls royce

Compania Schmidt Premium Cars, care deţine dealerul Rolls Royce Motor Cars Munchen, a prezentat oficial în România primul SUV din istoria mărcii britanice Rolls Royce, Cullinan.

Preţurile încep de la 265.000 de euro, fără taxe, dar pot depăşi cu mult această sumă, în funcţie de opţiunile alese. Primul model ar urma sa fi livrat, în România, în primul trimestru al anului viitor, iar potenţialii clienţi trebuie să aştepte mai mult de şase luni până la livrare, transmite News.ro. 

La doar câteva luni de la premiera mondială, noul model a fost prezentat pentru prima dată în mod public, la Clubul Diplomatic din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble.

„Industria de lux a Regatului Unit menţine un nivel ridicat de investiţii care ajută la crearea de locuri de muncă atât în Marea Britanie cât şi în întreaga lume. Emblematicul «Spirit of Ecstasy» reprezintă mai bine ca orice alt simbol «the Best of British» şi suntem încântaţi să vedem primul automobil Rolls-Royce 4x4, aici, în Bucureşti”, a declarat Noble.

Există deja un interes deosebit pentru acest model atât din partea celor care deţin deja un Rolls Royce, cât şi din partea unor potenţiali clienţi noi, potrivit companiei.

„Lista de aşteptare este deja lungă şi ne ghidăm după principiul «primul venit, primul servit». Aşadar, pentru moment, va trebui să le cerem potenţialilor clienţi să aibă răbdare pentru că va dura mai mult de şase luni până când vor primi maşina comandată”, a afirmat directorul de comunicare corporate pe Europa Centrală şi de Est în cadrul Rolls-Royce Motor Cars, Frank Tiemann.

Cei interesaţi vor descoperi Cullinan pe parcursul unui eveniment exclusivist, în următoarele zile, potrivit preşedintelui Schmidt Premium Cars, Michael Schmidt.

„Prezenţa noastră în Bucureşti, dezvelirea în premieră a noului Phantom la Salonul Auto Internaţional Bucureşti, la începutul acestui an şi prezentarea acestui nou model subliniază importanţa României pentru Rolls-Royce”, a spus Schmidt.

Rolls-Royce Cullinan este răspunsul companiei britanice la solicitările clienţilor care vor să călătorească pe trasee mai puţin explorate în condiţii de lux. Cullinan este al doilea Rolls-Royce construit pe noua platformă Architecture of Luxury, realizată integral din aluminiu.

SUV-ul are o suspensie pneumatică reglabilă şi este considerat primul automobil „three-box” în segmentul său, având un perete de compartimentare care creează un mediu distinct pentru pasageri, separaţi de compartimentul pentru bagaje, potrivit companiei.

Maşina are o greutate la gol de 2,61 tone şi un nou motor Rolls-Royce V12 de 6,75 de litri, care produce 563 de cai putere şi un cuplu motor de 850 Nm, distribuit către noul sistem de tracţiune integrală şi sistemul cu patru roţi directoare. 

Schmidt Premium Cars deţine dealerul Rolls Royce Motor Cars Munchen si Rolls Royce Motor Cars Service Bucureşti. Dealerul din Munchen este cel mai apropiat dealer din regiune, iar service-ul din Bucureşti este singurul din regiune, potrivit companiei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...