Pedepse mai dure pentru șoferii care urcă băuți sau fără permis la volan

Data publicării:
inchisoare detinut catuse shutterstock_550272769
Foto: Shutterstock

Şoferii care se urcă băuţi sau fără permis la volan şi provoacă accidente mortale ar putea fi pedepsiţi mai aspru. Un senator PSD propune ca aceştia să primească obligatoriu închisoare cu executare. Conform legii în vigoare, judecătorii îi pot lăsa pe vinovaţi în libertate, printr-o suspendare a pedepsei.

Atunci când te urci la volan având peste 1 la mie alcoolemie şi atunci când iţi permiţi să te urci la volan fără să ai permis de conducere ai senzaţia că totul îţi este permis”, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiatorul proiectului.

„Trebuie să ştie foarte clar oricine se urcă băut la volan sau fără permis de conducere că drumul lui duce până la urmă la închisoare”, adaugă el.

Fostul ministru al Justiţiei spune că are susţinerea colegilor din comisia juridică. Şoferii sunt şi ei de acord:

-De ce sunt legile astea? Așa, oricine poate să dea peste cineva sau să omoare un om în stradă și îi dă cu suspendare.

-Poate așa vor fi mai conștienți. Probabil e vorba de teribilism. În condițiile alea, se gândesc numai la ei, să ajungă mai repede acasă.

Lucrurile se schimbă când vine vorba de avocaţi.

Din practica judiciară, majoritatea în astfel de cazuri, dacă sunt la prima abatere, dacă respectivii inculpați nu au mai avut legătură cu legea penală, judecătorii opinează de obicei spre a acorda o pedeapsă cu suspendare. Limitează în primul rând rolul judecătorului, în funcție de fiecare inculpat în parte și de povestea fiecăruia și de povestea fiecăruia trebuie să aleagă ce pedeapsa să dea, mai mică sau mai mare, cu suspendare sau executare”, a spus Florin Tîrnovan, avocat.

Iar reprezentanţii victimelor accidentelor cred că înăsprirea legii nu va schimba mare lucru.

Atunci când circuli cu viteză excesivă sau neadaptată în zona unui indicator „Copii” sau „Atenție, copii” sau în apropierea unei treceri de pietoni, poți fi implicat cu vinovăție într-un eveniment rutier. Oamenii nu înțeleg acest lucru și dacă nu înțeleg, este foarte greu ca noi să credem că înăsprirea sancțiunii la ucidere din culpă ar îmbunătăți situația privind siguranța rutieră din România”, spune Cătălin Codescu - Asociaţia Victimelor Accidentelor.

În fiecare an, peste 500 de oameni mor sau sunt răniţi grav în urma accidentelor provocate de şoferi care se urcă fără permis sau băuţi la volan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au costat călătoriile cu avionul la Nisa ale lui Marcel Ciolacu. Premierul a publicat facturile pe TikTok
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că va livra pensiile în ianuarie cu 7 zile întârziere. De ce?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...