LA VOLAN. Kia Soul EV, 100% electric

Data publicării:
kia-1

Cea de-a doua generație a lui Kia Soul se pregătește să primească un nou membru. Și nu unul oarecare, ci primul model cu propulsie în întregime electrică din istoria constructorului coreean.

Mașina păstrează denumirea de Soul, dar îi adaugă particula EV, în dorința de a sugera din start evoluția pe care o propune din punct de vedere tehnologic. Vehiculul va fi pus în mișcare cu ajutorul unui motor electric, care va dezvolta o putere de 109 cai și va avea un cuplu mai mult decât suficient de 285 de newtoni-metru. Tracțiunea se va face prin intermediul punții față, iar energia este stocată în acumulatori Litiu-Ion, care asigură o autonomie oficială de 200 de kilometri în urma unei singure încărcări.

După lansarea care va avea loc în Elveția, Kia Soul EV va intra în producție la vară, pentru ca primele unități să fie anunțate pentru livrare odată cu luna septembrie. Asta, în vestul Europei. De reținut este și faptul că producătorul coreean a decis să păstreze și pentru modelul său electric oferta prin care și-a promovat excelent modelele pe Bătrânul Continent, așa că Soul EV va avea o perioadă de garanție de șapte ani sau 100.000 de kilometri.

Pentru cei care încă nu sunt convinși cu totul de oportunitatea achiziționării unui model electric, cei de la Kia vor prezenta la Geneva și un sistem hibrid de propulsie.

Pentru cele mai tari noutăți, teste și reportaje auto, moto și chiar velo, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri