Hackerii ar putea controla maşinile de la distanţă

Data publicării:
masina-1

Maşinile inteligente te duc singure la serviciu şi îţi citesc ziarele dimineaţa. Iată noua provocare a industruiei auto. Producătorii au început deja să integreze sisteme de operare în computerele de bord. Au lăsat, însă, breşe în sistemele de securitate, spun specialiştii.

„Sunt foarte multe grupări de hackeri care se ocupă în mod special de maşini. Sunt un bastion încă necucerit, iar provocarea este foarte mare”, a afirmat Bogdan Botezatu - specialist în securitate cibernetică.

Având în vedere că este vorba de sisteme tehnologice foarte avansate, recomandarea noastră este ca modificarea specială a acestor maşini să se facă numai de un service specializat, în primul rând din raţiuni de siguranţă”, a adăugat Alexandru Şeremet – reprezentantul unei firme producătoare de maşini.

Adică şoferul nu trebuie să intervină în softul maşinii. Iar dacă sincronizează computerul de bord cu tableta sau cu telefonul, să fie atent la aplicaţiile pe care le foloseşte. Pentru că odată creată o fisură în sistemul de securitate, hackerul ar putea controla inclusiv direcţia sau frânele maşinii.

Mai mult, specialiştii spun că maşinile pot fi controlate de la distanţă şi dacă nu au sisteme proprii de operare. E suficient un simplu dispozitiv wireless montat în maşină.

Specialiştii în securitate cibernetică spun că odată cu implementarea sistemului E CALL, cel care alertează singur salvatorii în cazul unui accident, ar putea să apară viruşi care să preia comenzile autoturismului. Şi asta pentru că orice dispozitiv care este alimentat cu energie, care primeşte şi trimite date, este vulnerabil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri