FOTO | Renault a prezentat noul Clio. Constructorul francez a pregătit noutăți majore

Data actualizării: Data publicării:
520229l

Renault prezintă Noul Clio, a cincea generație a unui model de referință vândut deja în 15 milioane de exemplare. Lansat în 1990, Clio a devenit cel mai bine vândut model la nivel mondial al Grupului Renault. Considerată cel mai adesea cea mai iubită mașină franțuzească, aceasta şi-a crescut vânzările chiar din 2013, devenind lider al segmentului B în Europa. Între 2012 și 2018, în fiecare an, s-a vândut mai bine decât anul precedent, asigurând o performanță comercială excepțională.

520229l
520229l

Modelul vedetă al gamei Renault se reînnoiește

Mai modern, mai atletic, Noul Clio se bazează pe ADN-ul care i-a garantat succesul timp de aproape 30 de ani. Acesta valorifică fiecare dintre punctele forte ale celor patru generații anterioare pentru a deschide un nou capitol al evoluției sale:

  • De la primul Clio a preluat toate elementele care îl transformă într-un model iconic. Așa cum s-a întâmplat cu prima generație, Noul Clio împrumută tehnologii care apar pe vehicule de segment mai înalt, cum ar fi Megane sau Espace.

  • De la Clio II păstrează standardele foarte înalte de confort și spațiu.

  • Așa cum a reușit Clio III, acesta îmbunătățește calitatea percepută.

  • De la Clio IV noul model moștenește un design puternic, care a inspirat întreaga gamă Renault

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Clio face notă discordantă de la tendința de creștere în dimensiuni la lansarea noilor generații. Astfel, noul Clio are o lungime de 4.048 mm, cu 14 mm mai mică decât a precedentei generații, în timp ce lățimea este de 1.798 mm, iar înălțimea a fost micșorată cu până la 30 mm la 1.440 mm pentru a oferi o aerodinamică mai bună.

Conceput în conformitate cu principiul "Evoluție și revoluție", Noul Clio se reinventează: design-ul exterior evoluează spre o silueta mai matură, in timp ce design-ul interior este complet regândit. Noul model câștigă în vitalitate și modernitate, rămânând ușor de recunoscut, în ciuda faptului că este complet revizuit. La interior, revoluția este ușor de remarcat. Habitaclul complet reproiectat este inspirat de segmentele superioare, atât în ceea ce privește calitatea percepută, cât și tehnologia disponibilă.

A cincea generație a lui Clio este foarte importantă pentru noi, deoarece este un best-seller în segment şi ocupă locul doi în clasamentul vânzărilor auto din Europa pentru toate categoriile. Acest model vedeta oferă cele mai bune elemente ale generațiilor anterioare. Design-ul exterior al lui Clio IV ne-a sedus clienții și continuă să o facă şi astăzi. Așa că am decis să păstrăm ADN-ul său dar să oferim mai multă modernitate și eleganță. La interior, este o adevărată revoluție, cu o îmbunătățire vizibilă a calității percepute, a rafinamentului și a prezenței tehnologiei.. Este cel mai bun Clio de până acum.” Laurens van den Acker, Senior Vice President, Corporate Design

Noua versiune a lui Clio este punctul de vârf al planului strategic al Groupe Renault, “Drive the Future (2017-2022)”. Prezentat în toamna anului 2017, planul are trei obiective cheie:

  • Electric: până în 2022, Groupe Renault va oferi în gama sa 12 modele electrificate. Noul Clio va fi primul cu motorul său E-Tech hybrid, bazat pe tehnologia dezvoltată de Renault.

  • Conectat: de asemenea, până în 2022, compania vizează vehicule 100% conectate pentru piețele cheie. Noul Clio ilustrează perfect acest moment cu noul său sistem multimedia dezvoltat de Alianță.

  • Autonom: până în 2022, Groupe Renault va comercializa 15 modele echipate cu tehnologie autonomous driving. Noul Clio va fi un pionier în acest sens, popularizând vehiculul de oraș echipat cu sisteme de asistență specifice modelului autonom.

Noul model de segment B este esențial pentru strategia care vizează consolidarea sinergiilor în cadrul Alianței. Această strategie se bazează în special pe dezvoltarea tehnologiilor partajate și pe utilizarea noilor platforme, cum ar fi platforma CMF-B pe care este construit Clio V și noua sa arhitectură electrică și electronică. Prin urmare, platforma poate integra cele mai moderne tehnologii pentru a răspunde noilor cerințe ale pieței.

Pionierul unei noi generații de modele Renault, Clio va fi, de asemenea, disponibil cu o versiune R.S Line, inspirată de Renault Sport, și cu o versiune "INITIALE PARIS", aceasta din urmă având o nouă linie de design.

Renault Clio şi noul său interior

Este nevoie doar de o clipă ca să observi. Calitatea percepută și ergonomia bordului au fost stabilite ca priorități pentru echipele de design interior care s-au ocupat de Noul Clio. Acesta are o nouă abordare în ceea ce privește calitatea habitaclului, cu materiale de ultimă generație, bord plăcut la atingere, panourile ușilor și finisajul consolei centrale re-desenate cu meticulozitate. Dispunând de un design mai compact, pentru a oferi mai mult spațiu și pentru a integra mai multe tehnologii la bord, noul "Smart Cockpit " al modelului Clio este orientat către șofer. Linia bordului fluidă subliniază impresia de lățime. Echipat cu cele mai mari ecrane din segment, modelul oferă o ergonomie modernă pentru o experiență de conducere mai plăcută. Noua versiune Clio aduce și inovații în segmentul larg accesibil, printre care și frâna de parcare electrică, deosebit de utilă la condusul in oraș.

Ecran multimedia

O componentă cheie a noului „Smart Cockpit”, ecranul multimedia de 9,3 inch (de două ori mai mare decât versiunea de 7 inch) este cel mai mare ecran existent vreodată pe un model Renault. Tableta verticală și curbată, inspirată de cea disponibila pe modelul Espace, mărește vizual tabloul de bord, conferă interiorului o senzație mai modernă și îmbunătățește vizibilitatea ecranului. Orientat către șofer, ecranul, cu noul sistem conectat EASY LINK, cuprinde toate funcțiile multimedia, navigație și infotainment, precum și setările MULTI-SENSE, toate fiind remarcabil de simplu de utilizat.

Ecran digital

Pentru prima dată, Noul Clio este echipat cu un ecran digital care înlocuiește afișajul analogic tradițional. Tehnologia a fost adoptată direct de la segmentele de vârf. Cu o mărime de 7 până la 10 inch, ecranul TFT poate fi utilizat pentru a personaliza experiența de conducere într-o manieră extrem de intuitivă. Versiunea de 10 inch va include navigație GPS pe ecran. Cu cele două versiuni de 9,3 inch și 10 inch, Noul Clio propune cele mai mari ecrane din segmentul său.

Panoul de bord

O atenție deosebită a fost acordată calității tabloului de bord al modelului Clio. Acesta este împărțit în trei părți: un panou superior cu un strat de spumă, un panou central personalizabil și o zonă inferioară care găzduiește componente funcționale, cum ar fi torpedoul. Forma de undă a bordului oferă lățime vizuală suplimentară habitaclului. Această impresie este accentuată în continuare de formele orizontale ale aeratoarelor centrale și laterale. Sub ecranul central, o atenție meticuloasă a fost acordată ergonomiei, cu butoane "pian" și butoane de control pentru aerul condiționat, cu acces direct pentru o utilizare mai ușoară de către șofer.

Volanul

Volanul nou are un design elegant prin utilizarea unui airbag mai compact decât pe modelul anterior, îmbunătățind vizibilitatea tabloului de bord pentru șofer. Având un diametru mai mare, noul volan se simte foarte plăcut la condus. Încorporează butoane de comenzi noi, iluminate și contribuie la îmbunătățirea calității percepute prin finisajul cromat satinat.

Consola centrală

Consola centrală este, de asemenea, o componentă cheie a noului „Smart Cockpit” de care beneficiază Noul Clio. Poziționată mai sus pentru o ergonomie sporită, încadrează schimbătorul de viteze, care oferă o aderență naturală și confortabilă. Suprafața consolei centrale poate fi personalizată în funcție de schema de design interior și dispune de un iluminat special pe marginea exterioară. Compartimentele de depozitare extrem de practice, construite în partea inferioară a consolei, ușurează viața pasagerilor, oferind inclusiv o zonă de încărcare wireless a telefoanelor mobile.

Scaunele

Scaunele din Noul Clio sunt echipează, în general, pe modelele de vârf. Ele oferă un suport mai bun printr-o bază mai lungă a scaunului și o susținere laterală mai bună. Carcasa lor semi-moale îmbunătățește semnificativ spațiul pentru genunchi în cazul pasagerilor din spate, în timp ce noile tetiere, mai subțiri, în formă de virgulă, îmbunătățesc vizibilitatea și confortul pasagerilor. Scaunele sunt, de asemenea, mai ergonomice și mai ușor de utilizat, datorită sistemelor de control mai accesibile.

Panourile ușilor

Panourile ușilor de pe Noul Clio sunt disponibile în materiale plăcute la atingere, unice pentru segmentul B. Acestea sunt acoperite cu inserții mari puse în evidență, ca și cotiera, printr-o gamă largă opțiuni de personalizare. Inserțiile sunt prevăzute de asemenea cu o lumină caldă, indirectă și difuză.

Personalizarea

Fiecare client al Noului Clio își poate crea o mașină după propria imaginație, cu o gamă largă de pachete de personalizare, hotărând asupra aspectului consolei centrale, tabloului de bord, panourilor ușilor, volanului și cotierelor. Clienții pot alege între nu mai puțin de opt scheme de design interior și o ofertă de personalizare inovatoare în culori speciale pentru linia formată de aeratoarele orificiile care acoperă întreaga lățime a tabloului de bord. Noul Clio este disponibil și cu iluminare ambientală în opt culori diferite.

Un design exterior modernizat şi mai expresiv

Mai sofisticat și mai dinamic din toate unghiurile, Noul Clio preia formele senzuale ale generației anterioare. Modelul își păstrează expresivitatea și profilul elegant. În partea din față, capota încorporează o linie sculptată. Calandrul devine mai mare, iar bara de protecție din față este mai bine evidențiată cu ajutorul unei grile care asigură răcirea optimă a motorului. In ceea ce privește dimensiunile laterale, Clio V este scurtat cu 14 milimetri (lungime 4048 mm, lățime 1798 mm), însă asigură mai mult spațiu în habitaclu. Caroseria este mai joasă cu până la 30 de milimetri (înălțime 1440 mm) pentru o performanță aerodinamică și sportivitate mai bune. Roțile de 17 inch (în funcție de versiune) îmbunătățesc dinamica vehiculului. Detaliile precum antena, proiectoarele cu LED-uri, portbagajul și linia cromată în jurul suprafeței laterale vitrate susțin modernizarea design-ului exterior și, ca in cazul interiorului, îmbunătățesc calitatea percepută.

Culori de caroserie

Orange Valencia este una dintre noile nuanțe din gamă, precum și Brown Vison și Bleu Céladon. Aceasta asigură dinamism Noului Clio și oferă o profunzime și strălucire fără precedent datorită tratamentului său specific, bazat pe un lac colorat în portocaliu, utilizat pentru prima dată în industria automobilelor. 11 culori de caroserie și 3 pachete de personalizare exterioară (roșu, portocaliu și negru) sunt disponibile.

Deflectoare de aer

Pentru prima dată pe acest model, deflectoarele de aer apar la pasajele roților din față. Ele ajută la limitarea perturbațiilor și îmbunătățirea performanțelor aerodinamice, reducând consumul. Ca bonus, ele aduc dinamism și sportivitate designului Noului Clio.

Proiectoare frontale

Acum farurile 100% LED sunt disponibile încă de la primul nivel de echipare şi preiau semnătura luminoasă în formă de C caracteristică modelelor Renault. Acestea oferă Noului Clio un aspect mai expresiv ce imprimă eleganță.

Portbagaj

Arhitectura portbagajului a fost optimizată pentru o formă cât mai cubică posibil. Sistemul audio premium BOSE a fost complet integrat și, prin urmare, nu aduce modificări volumului portbagajului, care este mărit la 391 de litri – adăugăndu-se celor 26 de litri de depozitare interioară - pentru cel mai bun volum din categorie. Planșa dublă facilitează încărcarea zilnică și se transformă în suprafață plată când scaunele din spate sunt rabatate.

Stopuri

La fel ca în zona frontală, luminile spate încorporează o nouă semnătură luminoasă în formă de C, cu un efect de adâncime accentuat. Al treilea stop, mai lung și mai subțire, este vizibil pe partea superioară a lunetei.

Profil

Profilul elegant al generației anterioare, subliniat de mânerele ușii din spate integrate în geamul lateral, a fost îmbunătățit de numeroasele opțiuni estetice: conturul cromat al geamurilor, stâlpii și mânerele din spate în negru lucios, badge-ul CLIO cromat etc… Acest profil gândit cu grijă și detalii îmbunătățește și calitatea exterioară percepută.

Partea din spate

Găsim în zona din spate liniile cromate plasate pe flancuri. Designul portbagajului, incluzând hayon-ul cu scutul, au fost restilizate pentru a-i oferi un nivel ridicat de calitate percepută. Luminile care se prelungesc pe hayon conferă o linie mai amplă şi mai atletică modelului.

Noul Renault CLIO R.S. Line. O nouă versiune inspirată de Renault Sport

Renault Sport introduce noua sa linie R.S. Line pe Noul Clio, care va înlocui treptat linia actuală GT-Line. Fiind unul dintre pionierii în ceea ce privește opțiunea de pachet sport, modelul a susținut cu fermitate strategia gamei Renault Sport pe toate piețele din 2010. Cu o ofertă mai evoluată și mai bogată, RS Line reprezintă mai mult decât o schimbare de nume pentru versiune.

R.S. Line este într-adevăr mai sportiv cu ajutorul liniilor exterioare și a design-ului interior şi răspunde așteptărilor numeroșilor clienți care doresc o diferențiere puternică susținută de o siluetă mai dinamică.

R.S. Line marchează, de asemenea, o afiliere mai puternică cu badge-ul de înaltă performanță R.S., două litere sinonime cu sportivitatea autentică. Acesta adoptă majoritatea codurilor de design exterior și interior ale Renault Sport.

În partea exterioară, Noul Clio R.S. Line prezintă linia dinamică de inspirație F1, semnătura de design iconică a modelelor R.S. Versiunea dispune, de asemenea, de o grila de tip fagure, jante de aliaj de 17 inchi și un panou spate mai atletic.

La interior, găsim și alte elemente identitare R.S., cum ar fi scaunele sport cu susținere laterală, inserții din carbon, un volan sport din piele perforată marcat cu sigla RS, pedalier de aluminiu și, în final, o ambianță neagră cu detalii şi cusături roșii.

Prin adăugarea mai multor atribute sportive Noului Clio, marca RS Line permite clienților să se bucure de experiența mărcii în motorsport, o moștenire care continuă astăzi de la Formula 1 până la competițiile independente.

Noul CLIO INITIALE PARIS

Semnătura INITIALE PARIS primește un aspect deosebit pe Noul Renault Clio. Disponibilă pe numeroase modele din gama Renault (Captur, Scénic, Talisman, Koleos și Espace), semnătura INITIALE PARIS se întoarce pe Noul Clio, cu o abordare de design complet nouă, care aduce clienților tot ce este mai bun din expertiza Renault. La exterior, Noul Clio INITIALE PARIS se remarcă prin stilul pur și extrem de elegant. Detaliile cromate încadrează spațiul vitrat, partea de jos a portierei și grila. Aceasta din urmă are bagde INITIALE PARIS, la fel ca și aripa din față. Stilul distinctiv este susținut de antena integrată și de jantele speciale de 17 inch. În interior, Noul Clio INITIALE PARIS este disponibil cu două scheme de culori: Negru și Sand Grey. Rezervate exclusiv pentru această versiune, scaunele din piele căptușită, cu designul lor special, sunt cu adevărat deosebite. La rândul său, volanul este acoperit cu o spumă îmbrăcată în piele specială. Povestea de succes a generațiilor anterioare, începută în 1991 prin Clio Baccara, este perpetuată acum prin Noul Clio, cu o semnătură INITIALE PARIS chiar mai elegantă și mai atent lucrată, care aduce șoferului o senzație unică atunci când se află la bord.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri