FOTO | Noul Duster, surprins în teste lângă Curtea de Argeș
Data publicării:
Dacia va dezvălui în curând a doua generaţie a modelului Duster, iar constructorul român a început deja să testeze maşina. Noul Duster a fost surprins pe şosele din România, lângă Curtea de Argeş, de un telespectator Digi24.
E drept, maşina este camuflată şi nu i se deosebesc prea bine tr[săturile. Se ştie însă că va fi mai lungă decât actuala generaţie şi, deci, mai încăpătoare. SUV-ul va fi fabricat în două versiuni – cu 5 și cu 7 locuri.
Cel mai de succes model Dacia va fi lansat în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt. Duster s-a vândut deja în peste un milion de exemplare, atât sub sigla Dacia cât şi a Renault.