Ford aduce un nou model la Craiova

Data publicării:
BlobServer

Ford va investi 200 de milioane de euro ca să aducă la fabrica din Craiova modelul EcoSport, a cărui producție va începe în România în toamna anului viitor.

„Din acea zi fabrica din Craiova va fi singura care va fabrica acest model pentru Europa”, a declarat Jim Farley, director general Ford Europa.

Cei de la Ford spun că segmentul european al SUV-urilor de mici dimnesiuni din care face parte și EcoSport a crescut cu 44% anul trecut și va crește cu încă 35% în următorii doi.

Un milion și jumătate de SUV-uri mici vor fi vândute anual în Europa. Pentru a profita cât mai mult de această evoluție a pieței, cei de la Ford au considerat că este mult mai practic să producă EcoSport în România decât să continue să îl importe din India.

„Încă 3-4 ani în ceea ce privește siguranța locului de muncă. Avem nevoie de acest model și avem nevoie de încă un model pe lângă acesta, avem nevoie de încă un model de motor”, a spus Ovidiu Cioroianu, lider de sindicat al Fabricii Ford din Craiova.

Modelul EcoSport a fost lansat pe piața europeană în primavara lui 2014. La început a avut vânzari slabe. Cu roata de rezerva agățată de ușa portbagajului, mașina nu a fost pe gustul șoferilor europeni. Însă cei de la Ford au decis să redeseneze mașina. Roata de rezerva a fost dată jos și au avut loc câteva schimbari și în interior. Iar vânzările EcoSport au început să crească. Din toamnă s-au stabilizat la peste 4.000 de mașini pe lună și le-au depășit pe cele ale fordului B-Max.

În luna ianuarie au fost cumparate în Europa doar 3.000 de B-Max-uri, în scădere față de prima lună a anului trecut, în vreme ce EcoSport s-a vândut în aproape 4.400 de exemplare, în creștere puternică față de ianuarie 2016.

Însă mult mai bune au fost vânzările Dacia Duster, o mașină care este ceva mai mare decât EcoSport, dar care poate fi considerat un jucător pe segmentul SUV-urilor compacte.

Dacă s-ar păstra aceste cifre la modelele Ford respective, încărcarea uzinei de la Craiova tot nu ar ajunge la 100.000 de unități pe an.

B-Max a fost de la bun început un model prea puțin popular pentru cât de mare este fabrica din Craiova. Ford a investit acolo peste un miliard de euro în echipamente care pot asambla anual 100.000 de mașini. Însă capacitatea de producție este folosită doar pe jumătate, iar angajații de acolo așteaptă de câțiva ani sosirea unui al doilea model.

De curând s-a ajuns la un compromis prin care salariile de la Ford Craiova ar urma să fie înghețate în încercarea de a face fabrica mai rentabilă. Nu sunt excluse nici perioade noi de șomaj tehnic. Ford Craiova are 2600 de angajați care primesc în medie un salariu brut de 2.900 de lei pe lună.

Ford Craiova are și o secție de motoare în care activitatea a fost ceva mai stabilă decât la cea de automobile. Însă și acolo producția a scăzut anul trecut după ce motorul EcoBost de 1,5 litri a fost mutat într-o fabrica din Marea Britanie. Acum la Craiova singurul motor produs este EcoBoost de un litru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...