În prezent, procesul s-a materializat prin dezvăluirea unei ediţii speciale realizate împreună cu o revistă dedicată bărbaţilor, micuţul Fiat 500 primind acum jante de aliaj de 16 inci pe nuanţe de roşu şi negru, guri de aerisire mai largi, faruri şi stopuri cu capace negre.
Evident, la interior s-a mers pe aceeaşi idee a impregnării unui aer cât mai sportiv, apărând scaune specifice, elemente din crom satinat, în timp ce acoperişul din material textil se rabatează electronic.
La fel de interesant este şi ceea ce se întâmplă sub capotă, unde se găseşte un motor de 1,4 litri şi 160 de cai-putere, cuplat cu o transmisie manuală în cinci trepte, ansambul permiţându-i lui Fiat 500 GQ să atingă sută de kilometri în 7,6 secunde, valoare identică celei pe care o oferă şi mai exclusivistul Fiat Abarth.