În târgul auto din Timişoara, clienţii evită să se uite la maşinile marca Volkswagen, deşi acestea erau cele mai căutate de românii care vor maşini la mâna a doua.
În Bucureşti, firmele care vând automobile second hand oferă deja mici reduceri de preţ, ca să atragă clienţii. Pentru o maşină Volkswagen Golf din 2013, un dealer auto este gata să reducă preţul cu 700 de euro.
Marca Volkswagen era aleasă de cei mai mulţi români care caută maşini second hand. Anul trecut, peste 65.000 de astfel de maşini au fost vândute în România. Volkswagen Golf, cu motor diesel, este cel mai vândut model. Poziţia de top a producătorului s-ar putea schimba.
Robert Stan, analist auto, spune că „mulţi dintre clienţi probabil se vor gândi de două ori înainte să cumpere o maşină a grupului Volkswagen şi vorbim aici nu doar de marca VW, ci şi de Audi, Seat, Skoda, orice alt vehicul produs de acest grup.”
700.000 de autoturisme Volkswagen sunt înmatriculate în România, potrivit statisticilor oficiale. Două din trei au motoare pe motorină.