Conducătorii de motociclete şi mopede nu vor mai fi obligați să aibă triunghiuri reflectorizante, trusă de prim-ajutor şi extinctor

Data publicării:
Motorcycle at speed
Foto: Profimedia Images

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege potrivit căruia conducătorii de motociclete şi mopede vor fi exceptaţi de la obligaţia de a avea triunghiuri reflectorizante, trusă de prim-ajutor şi extinctor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 8 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002, prin introducerea unui nou alineat care să prevadă exceptarea posesorilor de permis pentru categoriile AM, A1, A2 şi A de la obligaţia de a deţine asupra lor triunghiuri reflectorizante, trusa de prim-ajutor şi extinctor.

„Începând de sezonul acesta, motocicliştii şi scuteriştii nu vor mai fi obligaţi să deţină triunghiuri reflectorizante, trusă de prim-ajutor şi extinctor şi nici nu vor mai putea fi hărţuiţi de Poliţie că nu le au. Împreună cu colegii mei din USR, am pregătit mai multe iniţiative legislative care vizează comunitatea moto din România, pe care le vom depune în perioada următoare”, a spus senatorul USR Cristi Berea, iniţiator al proiectului de lege, potrivit unui comunicat de presă.

În prezent, Codul rutier nu face distincţie între vehicule şi îi obligă pe toţi conducătorii să deţină două triunghiuri reflectorizante, o trusă medicală şi extinctor. Nerespectarea acestei obligaţii înseamnă amendă de până la 825 lei.

Mopedele şi motocicletele sunt, însă, vehicule de mici dimensiuni, cu spaţii limitate pentru compartimentare, astfel că şoferii sunt nevoiţi, pentru a fi dotaţi cu toate obiectele specificate, să ataşeze spaţii suplimentare, care pot dezechilibra şi pot duce la accidente.

În momentul de faţă, mulţi dintre deţinătorii de permis din categoriile AM, A1, A2 şi A nici nu sunt informaţi că au aceeaşi obligaţie ca şoferii autovehiculelor de transport pasageri, motiv pentru care sunt, uneori, o ţintă sigură pentru amenzi, mai spune USR.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri