Două incendii au avut loc până acum, după ce obiecte aflate pe asfalt au lovit bateria cu litiu a maşinii. Elon Musk nu a mai aşteptat ca autorităţile americane să se autosesizeze. Le-a cerut chiar el o investigaţie la finalul căria speră că maşinile Tesla vor fi catalogate ca fiind sigure. Apoi Musk a dat de înţeles că industria auto convenţională şi companiile petroliere ar conspira împotriva maşinii sale electrice.
Cei de la Tesla au reuşit să vândă până acum peste 19.000 de exemplare ale modelului electric S. Trei dintre ele au luat foc, unul în urma unui accident, două în timp ce rulau pe şoselele americane. Incendiile au pornit de la bateria cu litiu a maşinilor, care a fost lovită de obiecte de pe asfalt.
Acesta este marele dezavantaj al acestui tip de baterie, care a provocat incendii inclusiv sub fuselajul avioanelor Boeing 787. Cei de la Tesla au anunţat că au găsit o soluţie prin care riscul de incendiu al modelului S să fie redus.
Garda la sol a maşinii electrice va fi ridicată automat de o actualizare a softului care controlează suspensiile. Însă Autoritatea Americană pentru Siguranţă Rutieră le-ar putea cere celor de la Tesla să îngroaşe podeaua Modelului S, astfel încât bateria să fie mai bine protejată la impactul cu obiectele de pe asfalt.
În urma unei astfel de decizii, cei de la Tesla ar fi obligaţi să recheme în service toate cele 19.000 de Modele S pe care deja le-au vândut. În plus, ar fi obligaţi să doteze din start cu o podea mai groasă viitoarele maşini pe care le vor vinde, ceea ce ar putea scumpi Modelul S care deja costă de la 70.000 de dolari în sus.
Fondatorul Tesla, miliardarul Elon Musk a încercat să pară cooperant şi i-a cerut public autorităţii pentru siguranţă rutieră să inspecteze Modelul S.
Musk este sigur că autoritatea nu va găsi nimic în neregulă şi că va lăsa maşina aşa cum este. Ca să nu cumva să pară influenţabili de patronul unei companii auto reprezentanţii autorităţii au declarat pentru Yahoo Finance că, de fapt, Elon Musk nu a trimis vreo cerere oficială de inspecţie. Chiar şi aşa, autoritatea va demara totuşi din proprie iniţiativă o investigaţie în urma căreia va decide dacă modelul S de la Tesla este o maşină sigură.
Este cea mai sigură, susţine Elon Musk. Fondatorul Telsa a prezentat pe blogul său statistici care arată că maşinile convenţionale alimentate cu carburanţi iau foc în mers mult mai des decât Modelul S.
În acelaşi timp Musk se teme că se încearcă o denigrare a Modelului S în special şi a maşinilor electrice în general. Fondatorul Tesla nu a spus cine i-ar fi pus rău companiei sale. Însă Tesla deja poate spune că are vechime pe o nişă a maşinililor 100% electrice pe care marii constructori auto abia fac primii paşi. În plus, o veche teorie a conspiraţiei spune că giganţii petrolieri încearcă uciderea maşinilor electrice ca să îşi menţină rafinăriile profitabile.