Astronauţii NASA vor mai rămâne pe Staţia Spaţială Internaţională până se rezolvă probleme apărute la capsula Starliner

Data publicării:
Capsula Starliner andocata pe ISS
Capsula Starliner a Boeing a avut o serie de probleme după lansarea în spațiu. Foto: Profimedia

Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei. NASA nu a stabilit încă o dată de întoarcere, până când testele la sol nu vor fi finalizate, şi a declarat că astronauţii sunt în siguranţă.

„Nu ne grăbim să ne întoarcem acasă”, a declarat Steve Stich, managerul programului de echipaj comercial al NASA, potrivit apnews.com, preluată de News.ro.

Butch Wilmore şi Suni Williams, piloţi de încercare veterani ai NASA, au decolat la bordul capsulei Starliner a Boeing spre laboratorul orbital în 5 iunie. A fost prima lansare de astronaut pentru Boeing după ani de întârzieri şi eşecuri.

Zborul de testare ar fi trebuit să dureze aproximativ o săptămână, timp suficient pentru ca Wilmore şi Williams să verifice capsula în timp ce era ancorată la staţie.

Dar problemele cu sistemul de propulsie al capsulei, folosit pentru manevrarea navei spaţiale, au determinat NASA şi Boeing să amâne zborul de întoarcere acasă de mai multe ori, în timp ce analizau problema.

Probleme după lansare

O ieşire în spaţiu din această săptămână a fost anulată după ce apă s-a scurs din costumul spaţial al unui astronaut. Problema nu a fost rezolvată, iar ieşirea în spaţiu planificată pentru săptămâna viitoare a fost amânată.

În timp ce Starliner se apropia de Staţia Spaţială, la o zi după lansare, defecţiuni de ultim moment la propulsoare aproape au deraiat andocarea. Cinci din cele 28 de propulsoare ale capsulei s-au defectat în timpul andocării; toate propulsoarele au fost repornite, cu excepţia unuia.

Starliner avea deja o mică scurgere de heliu când a fost lansată pe orbită, iar alte câteva scurgeri au apărut în timpul zborului. Heliul este utilizat pentru presurizarea combustibilului pentru propulsoare. Boeing a declarat săptămâna aceasta că cele două probleme nu sunt o preocupare pentru călătoria de întoarcere.

Prin amânarea întoarcerii astronauţilor, NASA şi Boeing au declarat că au nevoie de mai mult timp pentru a colecta informaţii despre problemele cu propulsoarele şi despre scurgeri în timp ce capsula era andocată. Ambele se află în modulul de serviciu, o unitate ataşată la capsulă care arde în timpul reintrării.

„Butch şi Suni nu sunt blocaţi în spaţiu”

NASA a declarat iniţial că Starliner ar putea rămâne ancorat la Staţia Spaţială până la 45 de zile din cauza limitelor bateriei. Dar testele în zbor au arătat că această limită poate fi extinsă, a spus Stich.

Oficialii au declarat că nu vor stabili o dată de întoarcere în timp ce fac teste la sol ale propulsoarelor capsulei în deşertul New Mexico, care ar trebui să dureze câteva săptămâni. Ei vor să încerce să reproducă situaţia care a avut loc în timpul andocării.

„Vreau să fie foarte clar că Butch şi Suni nu sunt blocaţi în spaţiu”, a spus Stich, adăugând că Starliner este proiectat pentru o misiune de până la 210 zile.

Stich a spus că astronauţii s-ar putea întoarce pe Pământ cu Starliner în cazul unei urgenţe la Staţia Spaţială.

După retragerea flotei de navete spaţiale, NASA a încredinţat călătoriile astronauţilor companiilor private. SpaceX a lui Elon Musk a efectuat nouă zboruri taxi pentru NASA începând din 2020. NASA intenţionează să alterneze între SpaceX şi Boeing pentru transportul echipajelor către şi de la Staţia Spaţială.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri