Scurgeri de heliu la capsula Starliner Boeing, în timp ce se îndreaptă cu echipaj la bord spre Staţia Spaţială Internaţională

Data publicării:
Atlas V rocket with Boeing's CST-100 Starliner spacecraft launches from Space Launch Complex 41 at Cape Canaveral Space Force Station in Florida on June 5, 2024
Lansarea Starliner a fost amânată de două din cauza unor probleme. Foto: Profimedia

După o lansare reuşită miercuri, pentru care a fost nevoie de un deceniu, misiunea capsulei Starliner a Boeing, companie încercată în ultimul timp de o serie de incidente cu avioanele sale, pare să aibă noi probleme în drumul său către Staţia Spaţială Internaţională. NASA a detectat scurgeri de heliu la bordul capsulei, dar spune că misiunea nu este pusă în pericol.

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat miercuri seara târziu (joi dimineaţă, ora Europei), într-o postare pe X, că au fost detectate două scurgeri suplimentare de heliu pe vehicul. O scurgere de heliu fusese descoperită chiar înainte de lansare, dar a fost considerată acceptabilă.

„Echipele au identificat trei scurgeri de heliu pe nava spaţială. Una dintre acestea a fost discutată anterior zborului, împreună cu un plan de gestionare”, a precizat NASA în postarea de pe rețeaua X.

„Celelalte două sunt noi, după ce nava spaţială a ajuns pe orbită. Două dintre supapele de heliu afectate au fost închise, iar nava spaţială rămâne stabilă”, a precizat NASA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Chiar în momentul în care astronauţii de la bord, Butch Willmore şi Suni Williams, erau pe cale să se culce, controlul misiunii i-a informat că trebuie să închidă două valve din cauza noilor scurgeri de heliu.

„Se pare că am mai detectat câteva scurgeri de heliu”, le-a spus controlul misiunii astronauţilor. Controlorii au prezentat apoi echipajului planul de închidere a supapelor.

„Probleme de urmărit”

NASA şi Boeing au stabilit că echipajul este în siguranţă şi le-au spus să meargă la culcare în timp ce de pe Pământ, specialiştii vor continua să analizeze datele. Echipajul ar fi trebuit să doarmă timp de nouă ore, dar efortul de depanare le-a luat o oră din timpul de odihnă.

„Avem câteva probleme de urmărit peste noapte în ceea ce priveşte scurgerile de heliu care tocmai au fost aduse în discuţie şi avem o mulţime de oameni inteligenţi aici la sol care se vor uita la aceste lucruri şi vor fi cu ochii pe ele, dar vehiculul este într-o configuraţie în acest moment în care (astronauţii) sunt în siguranţă pentru a zbura”, a declarat inginerul aerospaţial de la Boeing, Brandon Burroughs, potrivit CNN, preluată de News.ro.

Între timp, „echipajul continuă să se îndrepte spre (ISS) şi se află într-o perioadă de somn”, potrivit postării de la Centrul Spaţial Johnson al NASA.

Încă nu este clar care va fi impactul scurgerilor, dar toate indiciile arată că planul este în continuare ca Starliner să andocheze la Staţia Spaţială Internaţională joi.

Premieră pentru Boeing

Călătoria foarte aşteptată a lui Starliner a fost facilitată de o rachetă Atlas V şi a început miercuri, la ora locală 10:52 a.m. (17.52, ora României), de la Cape Canaveral din Florida. Lansarea istorică a marcat o premieră: nava spaţială construită de Boeing transportă un echipaj în spaţiu.

Misiunea, cunoscută sub numele de Crew Flight Test, reprezintă punctul culminant al eforturilor Boeing de a dezvolta o navă spaţială care să rivalizeze cu capsula Crew Dragon a companiei SpaceX şi care să extindă opţiunile Statelor Unite de a transporta astronauţi către staţia spaţială în cadrul programului Commercial Crew Program al NASA. Iniţiativa agenţiei federale are ca scop promovarea colaborării cu partenerii din industria privată.

Zborul marchează doar a şasea călătorie inaugurală a unei nave spaţiale cu echipaj din istoria SUA, a precizat Bill Nelson, administratorul NASA, într-o conferinţă de presă. „A început cu Mercury, apoi cu Gemini, apoi cu Apollo, cu naveta spaţială, apoi cu Dragon (al SpaceX) - şi acum cu Starliner”, a spus Nelson. Astronauta Williams a intrat, de asemenea, în istorie, fiind prima femeie care a zburat la bordul unei astfel de misiuni.

„Este o altă piatră de hotar în această istorie extraordinară a NASA”, a declarat Nelson miercuri, după lansare.

„Şi vreau să adresez felicitările mele personale întregii echipe care a trecut prin multe încercări şi necazuri. Dar au avut perseverenţă şi asta facem noi la NASA. Nu lansăm până când nu este bine”, a precizat oficialul.

Starliner ajunge pe ISS

Echipajul inaugural al Starliner - capsula având proiectate şapte locuri - este format din doi astronauţi veterani ai NASA: Barry „Butch” Wilmore, 61 de ani, căpitan şi pilot de vânătoare în retragere al Marinei americane, şi Sunita „Suni” Williams, 58 de ani, o femeie, fost pilot de teste pentru elicopterele Marinei, cu experienţă în pilotarea a peste 30 de aeronave diferite.

„Starliner rămâne pe drumul cel bun pentru o andocare la ora 12:15 ET (19.15, ora României) astăzi (joi - n.r.) la staţie, în ciuda scurgerilor de heliu raportate pe nava spaţială. NASA şi Boeing se vor întâlni pentru a analiza datele înainte de operaţiunile de întâlnire şi andocare la avanpostul orbital”, a transmis NASA, joi, pe contul de X al Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După ce vor fi petrecut ceva mai mult 24 de ore călătorind spre staţia spaţială, Williams şi Wilmore urmează să petreacă aproximativ opt zile trăind în laboratorul orbital, unde se vor alătura celor şapte astronauţi şi cosmonauţi aflaţi deja la bord.

Probleme la lansare

O serie de probleme au dus la anularea încercărilor anterioare de lansare cu echipaj a Starliner, la 6 mai şi 1 iunie.

Cu două ore înainte de tentativa de lansare din 6 mai, inginerii au identificat o problemă la o supapă de pe a doua treaptă - partea superioară - a rachetei Atlas V, care a fost construită de United Launch Alliance, un joint venture între Boeing şi Lockheed Martin. Întregul ansamblu, inclusiv racheta şi nava spaţială, a fost retras de pe rampa de lansare pentru testare şi reparaţii.

Echipele au lucrat, de asemenea, la o mică scurgere de heliu în modulul de serviciu al navei spaţiale şi la o „vulnerabilitate de proiectare” în sistemul de propulsie.

După depanarea scurgerii iniţiale de heliu din luna mai, specialiştii misiunii au constatat că aceasta nu reprezenta o ameninţare pentru zbor. În timpul numărătorii inverse a lansării de miercuri dimineaţă, echipele au monitorizat scurgerea şi nu au raportat nicio problemă.

Apoi, Starliner se afla la doar 3 minute şi 50 de secunde până la decolare, sâmbătă după-amiază, când a fost declanşată o blocare automată de către secvenţiatorul de lansare de la sol - computerul care lansează racheta.

Tehnicienii şi inginerii de la United Launch Alliance au evaluat echipamentul de sprijin de la sol în timpul weekend-ului, examinând trei computere de mari dimensiuni aflate într-un adăpost la baza platformei de lansare. Computerele sunt identice, asigurând o triplă redundanţă pentru a asigura lansarea în siguranţă a misiunilor cu echipaj.

Inginerii au constatat că problema care a întrerupt tentativa de lansare de sâmbătă s-a manifestat la o singură sursă de alimentare la sol de la unul dintre calculatoare, care furniza energie cardurilor responsabile de evenimentele cheie ale numărătorii inverse. Ei au îndepărtat calculatorul şi l-au înlocuit cu unul de rezervă.

Boeing, în concurență cu SpaceX

Boeing, ale cărei operaţiuni comerciale cu avioane au fost zguduite de o serie de crize în care au fost implicate avioanele sale 737 MAX, are nevoie de o victorie în spaţiu pentru proiectul Starliner, care este deja cu câţiva ani în urmă faţă de program şi cu peste 1,5 miliarde de dolari peste buget. Aducerea Starliner în acest punct a fost un proces dificil pentru Boeing în cadrul contractului său cu preţ fix, de 4,2 miliarde de dolari, pe care îl are cu NASA. Agenţia americană doreşte să aibă redundanţa a două curse americane diferite către ISS.

Contractor de lungă durată al NASA, Boeing a construit module pentru ISS, staţia orbitală care are deja câteva decenii, şi rachete concepute pentru a ridica astronauţii spre Lună. Dar Boeing nu şi-a construit niciodată până acum propria navă spaţială operaţională, o performanţă complicată de ani de zile de probleme de software, defecţiuni tehnice şi schimbări de management în programul Starliner, relatează Reuters.

Crew Dragon de la SpaceX, compania lui Elon Musk, a devenit un taxi fiabil către orbită pentru NASA. Această capsulă şi Starliner sunt printre primele dintr-o nouă generaţie de nave spaţiale construite în mod privat, concepute pentru a transporta astronauţi pe orbita joasă a Pământului şi, mai târziu, pe Lună, în cadrul programului Artemis al NASA.

Starliner, care, la fel ca Crew Dragon, este reutilizabilă, ar concura direct cu capsula SpaceX, care, din 2020, a fost singurul vehicul al NASA pentru trimiterea membrilor echipajelor ISS pe orbită de pe teritoriul SUA.

„Felicitări pentru o lansare de succes”, a scris Musk pe reţelele sociale.

Boeing intenţionează să construiască două capsule Starliner care pot efectua misiuni cu astronauţi NASA şi, eventual, mai multe pentru misiuni private de zboruri spaţiale, în funcţie de cererea comercială. Această cerere este determinată de agenţiile spaţiale guvernamentale şi de planurile altor companii, cum ar fi Blue Origin a lui Jeff Bezos, de a construi staţii spaţiale private a căror dezvoltare este finanţată de NASA pentru a înlocui ISS, care este învechită, în 2030. Crew Dragon a efectuat nouă misiuni cu astronauţi NASA către ISS şi patru misiuni cu clienţi privaţi.

După încheierea şederii lor pe ISS, Wilmore şi Williams urmează să se urce în Starliner şi să revină pe Pământ pentru o aterizare asistată de paraşută şi airbag în deşertul din sud-vestul SUA - o premieră pentru o misiune NASA cu echipaj.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri