Sute de pacienți în picioare, ore în șir, la Sibiu. DSP și Spitalul Județean se acuză reciproc

Data actualizării: Data publicării:
Triaj epidemiologic pentru pacienții Covid
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zeci de pacienți depistați pozitiv cu Covid-19 au fost nevoiți să aștepte ore în șir, în picioare, în curtea Spitalului Județean de Urgență din Sibiu pentru a fi consultați de medicii infecționiști. Reprezentanții unității medicale spun că de vină sunt spațiile amenajate, dar fără aviz, dar și lipsa personalului medical și acuză DSP-ul că nu colaborează. 

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă are doar doi medici infecţionişti, fiind necesari încă trei, şi aşteaptă constituirea unei comisii care să aprobe darea în folosinţă a unor saloane în containere destinate special pacienţilor COVID-19, care stau goale şi nefolosite, în timp ce pacienţii confirmaţi aşteaptă în frig ca să fie consultaţi şi să li se facă analize, explică directorului instituţiei, Liliana Coldea, după ce mai multe informații cu privire la aceste nereguli au ajuns în spațiul public. 

"Din păcate, avem, în ultima perioadă, o creştere a numărului de cazuri COVID-19 pozitive, ceea ce a dus la apariţia acestor situaţii neplăcute, care au fost relatate şi trăite din păcate, de aceşti pacienţi. În prezent avem o criză de spaţii, în condiţiile în care noi trebuie să asigurăm şi protecţia zonelor verzi din spital, pentru a nu fi expuse riscurilor de contaminare. Trebuie să reţinem că în Unitatea de Primiri Urgenţe se gestionează atât urgenţele majore, care sunt non-COVID, cât şi urgenţele, respectiv pacienţii care sunt COVID-19 pozitivi. Am delimitat şi avem două spaţii, respectiv structura modulară care a fost construită în spatele Unităţii de Primiri Urgenţe şi încă un spaţiu, care este în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe, ca să delimităm cele două categorii de pacienţi, astfel încât să nu intersecteze. (...) Deci, spaţii suplimentare avem pe această structură nou creată, dar totul depinde de anumite autorităţi care trebuie să ne desemneze nişte membri în Comisia de recepţie, pentru că Comisia de recepţie nu se face doar cu membri din cadrul spitalului", a declarat marţi, în timpul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, directorul SCJU Sibiu.

Doar doi medici infecționiști consultă peste 100 de pacienți zilnic

Potrivit Lilianei Coldea, un pacient care a fost anunţat de către DSP că este pozitiv COVID-19 poate fi consultat abia după ora 13,00 de un medic infecţionist şi asta după ce aşteaptă câteva ore înainte să i se facă analizele de laborator şi cele radiologice, notează Agerpres. Cei doi infecţionişti consultă zilnic deja peste 100 de pacienţi internaţi şi alte zeci care vin să fie spitalizaţi.

"În momentul în care pacientul COVID-19 este anunţat, este îndrumat spre spital. Se prezintă în Serviciul de Urgenţă. Se face această fişă în UPU, după care urmează efectuarea investigaţiilor de laborator şi investigaţii radiologice. Durata medie pentru investigaţiile de laborator este de două ore, iar investigaţia radiologică şi aceasta se face respectând circuitul şi după fiecare pacient se face o dezinfecţie şi aici timpul de aşteptare este crescut. (...) După ce avem aceste rezultate de laborator şi radiologice, urmează consultul de Boli Infecţioase. Trebuie să reţinem un aspect: avem doi medici infecţionişti în acest spital, care gestionează un număr de peste 100 de pacienţi, care sunt internaţi, plus cazurile din Terapie Intensivă. Deci, practic, posibilitatea lor de a examina aceşti pacienţi este după ora 13,00, în principiu, având în vedere că sunt peste 112 internaţi în fiecare zi şi pacienţi care trebuie să fie văzuţi şi, la Spitalul Judeţean, ne ocupăm de formele moderate şi severe", a mai precizat Liliana Coldea.

Reprezentanții spitalului și ai DSP Sibiu dau vina unii pe alții

Conducerea SCJU Sibiu a solicitat DSP să facă o programare a pacienţilor COVID-19 care vin la spital şi să ajute în găsirea a trei medici infecţionişti, mai scrie sursa citată. 

"Am trimis o adresă către Direcţia de Sănătate Publică în ideea de a etapiza şi a ajunge un anumit număr de pacienţi COVID-19 la spital, astfel să evităm această aglomeraţie şi am propus o cifră de 10 persoane pe oră. (...) Am făcut o solicitare către Direcţia de Sănătate Publică de a ne sprijini cu încă trei medici cu specialitatea de Boli Infecţioase", a adăugat Coldea.

În replică, directorul DSP Sibiu, Gabriel Budescu, dă vina pe managementul spitalului pentru situaţie şi sugerează chiar demisia directorului.

"Direcţia de Sănătate Publică nu gestionează modul în a fi gestionate cazurile în Unitatea de Primiri Urgenţe. Spitalul Judeţean trebuie să rezolve această problemă. (...) Direcţia de Sănătate Publică nu poate să facă o planificare, aici nu suntem într-un aeroport. (...) Spitalul Judeţean trebuie să îşi rezolve problemele în UPU, trebuie să găsească spaţii (...). A fost o explozie de cazuri, situaţia este destul de delicată, sunt foarte mulţi pacienţi care au nevoie de ajutor. (...) Am deschis anumite spitale, cum e Spitalul din Cisnădie unde sunt acum 50 de paturi şi care au preluat nu numai cazurile simple, ci şi cazurile medii. (...) Pacienţii trebuie să aibă o anumită răbdare, pentru că acest consult se face în ordinea în care au venit şi investigaţii radiologice, de laborator. (...) Acea adresă pe care am primit-o am redirecţionat-o, este acum la domnul Arafat. Dacă domnul Arafat găseşte trei medici infecţionişti în România în acest moment, unde situaţia este aproape peste tot la fel, ar fi foarte bine. (...) Dacă nu există posibilitate sau nu există voinţă sau nu se poate, cei care conduc aceste spitale trebuie să îşi asume sau să lase locul altora", a declarat Gabriel Budescu în cadrul aceleiaşi şedinţe.

După acest schimb de replici între cei doi directori şi confirmarea situaţiei în care se află pacienţii COVID-19 care vin la Spitalul Judeţean, prefectul Mircea Creţu a convocat de urgenţă o nouă şedinţă, cu directorii DSP, ai Spitalului Judeţean, ai Ambulanţei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la ora 13,00, pentru găsirea unor soluţii ca să fie evitate cozile în aer liber, în frig, pentru bolnavii cu noul coronavirus

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri